Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum au ”curățat” jandarmii străzile în această vară

În perioada sezonului estival, patrulele de jandarmi au aplicat 1.037 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 737, fiind amenzi în valoare totală de 382.065 de lei. 

549 de misiuni în mediul urban și 237 în mediul rural au implicat participarea jandarmilor la menținerea ordinii publice, prezența militarilor în stradă, în patrule de sine stătătoare sau alături de polițiști, finalizându-se nu de puține ori cu prinderea de scandalagii, hoți, a unor persoane care aveau droguri asupra lor ori a unor deținători de câini periculoși care nu își respectau obligațiile legale. S-au aplicat 1.037 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe, 737, fiind amenzi în valoare totală de 382.065 de lei. 
”Majoritatea faptelor constatate sunt prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Organele de urmărire penală au fost sesizate pentru un număr de 60 infracțiuni, dintre care 38 fapte de natură penală, cu 35 autori, au fost constatate de către patrulele mixte polițist-jandarm, iar 22 fapte, cu 21 făptuitori depistați în flagrant, au fost constatate de către patrulele de jandarmerie”, a explicat cpt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al IJJ Galați. 
Cu titlu exemplificativ, jandarmii și-au făcut simțită prezența în cazurile de tulburare a liniștii publice pe străzi, au intervenit în aplanarea unor altercații fizice soldate că vătămări corporale, a unor scandaluri în familie și au depistat indivizi ce aveau asupra lor arme albe. De asemenea, au descoperit în misiunile lor persoane ce dețineau substanțe interzise, dar și șoferi aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor. Distinct de misiunile organizate, jandarmii au dat curs la 80 de apeluri primite la 112 prin care erau semnalate diverse situații ce necesitau intervenții de urgență.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Revizorul Duminică, 22 Octombrie 2023 20:26 95.77.107.*** Link la comentariu

Am activat in tara in Ordine si siguranta publica, acum sunt in UK. Diferente:in Ro nu se doreste preventie.OSP este 24/24 nu pana la ora 16.Strada este plina de boschetari si mardeiasi.In UK amenda se incaseaya prin executare la adresa declarata.Nu se poate contesta,doar anula

postat de Revizor Duminică, 22 Octombrie 2023 20:29 95.77.107.*** Link la comentariu

Da pe langa alte detalii au uitat sa spun de salariu. De cinci ori mai mare, dar lucrezi si 30 de ore legat fara sporuri.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.