Luminița Odobescu, convorbire cu omologul din Arabia Saudită
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut o convorbire telefonică cu omologul din Regatul Arabiei Saudite, Alteţa Sa Regală Prinţul Faisal bin Farhan Al-Saud, cei doi interlocutori având un schimb de opinii privind situaţia de securitate din Israel și Fâșia Gaza şi riscul de escaladare a conflictului în regiune.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul discuţiei au fost abordate, printre altele, necesitatea protejării tuturor civililor, evacuarea în siguranţă a cetăţenilor străini din Fâşia Gaza şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Totodată, a fost subliniată importanţa acţiunii umanitare în sprijinul populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza.
"În perspectivă, şefii celor două diplomaţii au convenit cu privire la necesitatea intensificării eforturilor diplomatice, inclusiv în cadrul iniţiativei trilaterale UE - Regatul Arabiei Saudite - Liga Statelor Arabe, cu scopul obţinerii unei păci cuprinzătoare în regiunea Orientului Mijlociu", informează MAE.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.