Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Henri Matisse (1869-1954)

Pictorul francez Henri Matisse, unul dintre principalii reprezentanţi ai artei moderne, s-a născut pe 31 decembrie 1869, la Le Cateau-Cambrésis, în nordul ţării. S-a pregătit pentru avocatură, dar în 1890 s-a apucat de desenat, descoperind astfel lumea artei. A plecat la Paris și s-a înscris la Academia Julian. Adevărata lui formare artistică a fost legată de École des Beaux-Arts, unde a urmat cursuri de pictură simbolistă. A legat numeroase prietenii, printre care și cu pictorul român Theodor Pallady. Anul 1904 a reprezentat un punct de cotitură în creația sa. După prima expoziție, organizată la Paris, s-a inițiat în stilistica neoimpresionismului. În 1908, a deschis o școală de pictură la Paris. A început să fie cunoscut, a călătorit și a expus în străinătate (Munchen, Moscova, Londra, Berlin). După ce s-a întors la Paris, nu a mai lucrat pe suprafețe mari, iar experiența acumulată a folosit-o în lucrări de șevalet. O astfel de pictură este "Bluza românească", inspirată de prietenia cu Pallady. În 1952, a fost inaugurat Muzeul "Matisse", în orașul natal. Pe 3 noiembrie 1954, la Nisa, a încetat din viaţă, în urma unui atac de cord.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.