Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de tineri agenți au venit la Galați direct din școală

Sfârșitul lunii noiembrie înseamnă începutul carierei pentru 57 de absolvenți ai Școlii de Poliție de la Câmpina, repartizați la Galați după ce au ieșit de pe băncile unității de învățământ în urmă cu câteva zile
Repartizarea proaspeților absolvenți s-a făcut ținându-se cont și de opțiuni, dar și de faptul că situația operativă în Galați este una dificilă, fiind mare nevoie de polițiști, mai ales în condițiile unui deficit tot mai accentuat de cadre, provocat de numărul mare de pensionări. Nu în ultimul rând, a contat și media de absolvire.

De data aceasta, majoritatea tinerilor agenți au ajuns la polițiile orășeneşti, structurile unde au fost repartizați fiind Poliția Municipiului Galați, cu cele cinci secții arondate, Poliția Municipiului Tecuci, Poliția Tg. Bujor și Poliția Berești. Doi dintre ei vor lucra la Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Galați, iar cinci au optat pentru Secția Regională de Poliție Transporturi Galați.

Timp de șase luni, cei 57 de tineri polițiști vor trebui să se deprindă cu munca în teren, aflându-se sub tutela colegilor cu experiență. Anul trecut, tot în luna noiembrie, Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina a trimis la Galați 45 de absolvenți, 43 fiind repartizați în structurile IPJ, iar doi, la Poliția Transporturi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Adrian Miercuri, 29 Noiembrie 2023 11:57 128.127.117.*** Link la comentariu

Repede in strada ca maine poimaine ies la pensie...

postat de Ion Miercuri, 29 Noiembrie 2023 18:31 86.124.200.*** Link la comentariu

Mult succes în activitate și nervii tari!

postat de Trandafirul Galben Miercuri, 29 Noiembrie 2023 23:07 185.53.197.*** Link la comentariu

Sper ca măcar câțiva dintre ei să nu accepte "CUMETRIA,CORUPȚIA ȘI TRAFICUL DE INFLUENȚĂ" care există în clădirea din spatele lor... În rest...mult succes și CONȘTIINȚĂ!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.