Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Culisele mutărilor de la vârful conducerii Oțelului

Echipa suporterilor gălățeni a ajuns în stadiul în care contează cu adevărat pe harta fotbalului românesc datorită performanțelor realizate de Dorinel Munteanu, dar acest lucru nu asigură și liniștea necesară la nivelul membrilor asociați.
Proiectul SC Oțelul pornea de la nivelul Ligii a IV-a, la inițiativa suporterilor gălățeni, care doreau ca spiritul fotbalistic roș-alb-albastru să nu se oprească o dată cu falimentul FC Oțelul.
Ani la rând, până să vină Dorinel Munteanu la cârma echipei, asociația respectivă a fost soră cu mediocritatea, de la organizare, până la rezultatele sportive în sine. Managementul efectuat de suporteri părea că nu dă roade, întrucât echipa nu reușea să treacă de pragul ligii a treia, iar în plan financiar datoriile se tot adunau. Au fost situații inclusiv de depunctare temporară a echipei, din cauza unor datorii.
Totul avea să se schimbe odată cu venirea lui Dorinel Munteanu la Oțelul, care, pe lângă rolul de antrenor, și-a asumat și gestionarea financiară a clubului
Echipa a reușit să promoveze în ani consecutivi din liga a treia în prima ligă. Nici impactul cu primul eșalon n-a fost unul de speriat, iar Oțelul are rezultate foarte bune pentru o nou-promovată în Superliga, la care se adaugă și calificarea în sferturile de finală ale ”Cupei României”. Munti s-a descurcat de cele mai multe ori de unul singur și când a venit vorba de făcut rost de bani la echipă. Renumele său a atras mai mulți sponsori, iar faptul că a fost cel mai de succes antrenor din istoria echipei a atras din prima zi și marea masă de suporteri alături de echipă.
”Am venit la Galați să fac performanță, pentru că acest lucru mă caracterizează. Sigur că am nevoie alături de mine de toți suporterii și de toți cei care vor să sprijine echipa”, spunea Munteanu la momentul preluării frâielor SC Oțelul.
Scandal la nivelul conducerii asociației
Între timp s-a creat o stare de tensiune între foste persoane care au ocupat funcții în cadrul asociației și președintele Marian Brăilescu. Acesta din urmă a preluat mandatul de președinte chiar în momentul în care Dorinel Munteanu se instala la Oțelul. Până atunci, la conducere a fost Cornel Moisescu – președinte, dar și Daniel Tudorică – secretar. Aceștia au început să pună presiune asupra activității derulate de Marian Brăilescu, fiind tot mai vocali în ultima vreme. Moisescu a alertat presa când a sesizat că există riscul ca marca Oțelul să fie preluată de soția lui Dorinel Munteanu, ca urmare a unei cereri la OSIM. Iar Tudorică este extrem de activ pe rețelele de socializare cu privire la neregulile sesizate privind respectarea statutului.
Totul a culminat cu ultima ședință a membrilor asociați, când au fost unele acuze lansate împotriva lui Brăilescu
Cele două acuze se leagă de faptul că i-ar permite familiei Munteanu să preia marca Oțelul, respectiv că primește salariu în ciuda statutului care prevede ca funcțiile de conducere să nu fie remunerate. În acest sens, Brăilescu – candidat unic pentru un nou mandat ca președinte al clubului, din data de 15 decembrie – a propus modificarea statutului. Ca urmare a acelei ședințe, se pare că președintele Marian Brăilescu și-a dat demisia, cedând presiunilor, deși mai avea o săptămână de mandat. În locul său, ca interimar, a fost avansat vicepreședintele Alexandru Manole – membru al Peluzei Nord.

Rămâne de văzut în perioada următoare care va fi forma de organizare a asociației, dar în clipa de față îi oferă încă o situație de criză de gestionat lui Dorinel Munteanu, cel care a condus cu adevărat clubul în ultimii doi ani și jumătate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

17 comentarii

postat de mircea Duminică, 10 Decembrie 2023 19:19 82.79.117.*** Link la comentariu

Dacă suporterii mai au un dram de minte și nu se lasă influențați de piaza rea Moisescu, ar trebui sa-l ajute pe Dorinel cu un președinte serios,dedicat exclusiv performantei și mai puțin influențat de loja cefoșilor care rânjesc să controleze aceasta frumoasă echipă realizată de Dorinel!

postat de Roman Duminică, 10 Decembrie 2023 20:33 5.13.145.*** Link la comentariu

Dacă sunteți mulțumiți de Dorinel ce tot inventați, un articol ca fac ca dreg.Si dacă fac ce.Ce au făcut ceilalți nimic.Macar de când sunt Dorunel și echipa lui se vede.Am vrut fotbal avem.Nici asa nu suntem mulțumiți.Cand e bine cautam ceartă.Nu e ok.

postat de AdyGL Luni, 11 Decembrie 2023 05:29 92.86.16.*** Link la comentariu

Daca pleaca Dorinel si isi ia mana de pe Otelul, ADIO cu fotbalul galatean.

postat de baieti de la asc, mai multa activitate. trebuie sa gasiti bani. Luni, 11 Decembrie 2023 06:01 128.127.117.*** Link la comentariu

nu iese fum fara foc. o intrebare: e normal ca un antrenor sa gestioneze financiar clubul? unde s-a pomenit asa ceva? el e cu contract si poate pleca. administrarea clubului trebuie sa fie permanenta. cei adevarat e ca asc nu e inca capabila sa faca rost de bani.

postat de intrebari Luni, 11 Decembrie 2023 06:23 128.127.117.*** Link la comentariu

delegarea gestionarii financiare catre antrenor a fost votata de adun. gen. asc sau nu era nevoie? e adevarat ce a semnalat moisescu? e adevarat ce spune tudorica? e adevarat ca brailescu primea salar fara a fi statutar? sponsorizarile sint facute catre asc? daca antrenorul pleaca, asc mai exista?

postat de Vlad Luni, 11 Decembrie 2023 07:01 89.137.139.*** Link la comentariu

Pentru binele clubului, consider ca declarea cetățeanului moisescu ca 'persoana non grata'. Cât timp a fost la conducerea clubului a luat decizii în defavoarea proiectului SC Otelul. Amintiți-vă de gazare bucuriei suporterilor la promovarea în liga III, distrugerea echipei formată de Bordeianu etc.

postat de 2 INTREBARI - ARITCOL INCOMPELT SI LA COMANDA Luni, 11 Decembrie 2023 10:20 188.24.147.*** Link la comentariu

CONTABILA CLUBULUI IMPREUNA CU DORINEL NU DORESC SA ACHITE BANII STIPULATI DIN DREPTURILE TV CATRE CEI CARE AU DAT PALMARESUL CATRE ASC OTELUL, E ADEVARAT? CONTABILA A FACUT O CERERE DIN BANII CLUBULUI LA OSIM CA SA PREIA SIGLA PE PERSOANA FIZICA? MOISESCU&CO AU PUS CRUCEA, VOI INGROPATI CLUBUL!

postat de antrenorul si angajatii azi sint, miine pot sa nu fie. asc trebuie sa ramina forma de conducere. pun Luni, 11 Decembrie 2023 10:26 128.127.117.*** Link la comentariu

asc trebuie sa aiba decizii echilibrate, corecte, spre binele clubului. asc e forma de conducere a acestui club si asa sa ramina. nici moisescu, nici dorinel munteanu cu familia, nici brailescu cu salariu nestatutar. asc trebuie sa se trezeasca. sa ridice oameni capabili in frunte, altfel va dispare

postat de angajati o firma de management, dati-i targeturi pe contract. o sa iesiti mai ieftin decit cu toti a Luni, 11 Decembrie 2023 10:44 128.127.117.*** Link la comentariu

asc sint toti cei ce au crezut intr-un miracol acum infaptuit. anii cind mergeati dupa sponsori, mici, mari. anii cind se aduna cutia milei pe siderurgistul. anii au trecut, a-ti pierdut inima si a-ti devenit vulnerabili in fata unor oameni din interior si exterior ce vor sa se infrunte din miere.

postat de Unu Luni, 11 Decembrie 2023 10:52 46.97.168.*** Link la comentariu

Cel mai bun titlu... Dorinel se vrea patron și Gigi antrenor.

postat de Unu Luni, 11 Decembrie 2023 11:13 46.97.168.*** Link la comentariu

Eu știu ca 2 milioane euroi, tot are otelul pe an. 1 primărie, 1 TV. Vor toți banii. Otelul moare, ciini vor banii.

postat de Unu Luni, 11 Decembrie 2023 11:49 46.97.168.*** Link la comentariu

Dorinel cu atitudinea asta de om ce vrea sa conducă financiar un club ce nu-i aparține își ruinează cariera în care e THE BEST, cea de antrenor. Cine vrea un antrenor-finanțist?

postat de Florinache Luni, 11 Decembrie 2023 11:51 5.13.144.*** Link la comentariu

Haideți sa privim în primul rând rezultatele. Suntem pe drumul cel bun. Acum trei ani nu ne-am fi imaginat ca intr-un timp atât de scurt am putea ajunge in prima ligă, cu sanse reale de play-off.

postat de Jos ghearele de pe Dorinel Luni, 11 Decembrie 2023 12:16 109.166.135.*** Link la comentariu

Jos ghearele de pe Dorinel. Restul puteți.să vă trageți în muie, până crăpați. Hai Oțelul,hai băieți,pentru Dorinel,pentru galerie, pentru gălățeni

postat de marr Luni, 11 Decembrie 2023 17:37 86.124.203.*** Link la comentariu

Vazoleli la varf ptr a prinde un post cald + ceva influenta(temporara) . Ce Conteaza cine preia echipa , daca LIVREAZA REZULTATE ? De ce n-au facut ei PERFORMANTELE ...astia de se plang(si se presupune ca au Solutia)?! A scos Echipa(aproape falimentara) din 'rahat' si a Adus-o unde este Acum?

postat de comunismul Marți, 12 Decembrie 2023 17:05 5.13.164.*** Link la comentariu

dorinel munteanu a avut e adevarat oferte ba de la fcu universitatea craiova! ba de la dinamo bucuresti! ba de la fcsb! el nu a vrut sa se duca la vreuna dintre acestea! din simplul motiv ca ii place atmosfera de la otelul galati! si oricum mai are cel putin doi sau trei ani de contract macar!

postat de Vintila Silviu Miercuri, 13 Decembrie 2023 23:03 109.166.136.*** Link la comentariu

Noi vrem ca cei ce sau zbătut pentru binele acestui club să înțeleagă ca Dorinel Munteanu și Oțelul până când nu o mai fi o mafie care să sugă laurii lui și care nu sa străduit pentru a cauta investitorii potenți pentru a ține în viață acest club să stea la locul lor și să nu arunce cu noroi

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.