Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fotbalist gălățean, cel mai bun număr 10 din România

Gala Campionilor 2023, organizată la Brașov, cu scopul recunoașterii performanțelor sportive și nu numai din ultimul an, l-a avut ca protagonist și pe Mario Dănilă. Juniorul gălățean născut în anul 2014 (dar joacă la categoria 2013) a fost desemnat cel mai bun "decar" din România, ca urmare a prestațiilor sale din ultimul an la nivelul juniorilor. Mario este legitimat la ACS Campionii Galați, fiind antrenat de Vali Cernat (fost fotbalist la Oțelul) și Constantin Gonța.

Mario a impresionat nu doar pe terenul de fotbal, ci și pe scenă. A avut un discurs foarte matur pentru vârsta sa, în momentul decernării premiului. "Le mulțumesc părinților mei pentru susținere, antrenorilor Vali Cernat și Constantin Gonța. Promit să mă autodepășesc zi de zi, pentru a-mi îndeplini visul. Îmi doresc să-i pot face fericiți pe oameni prin acțiunile mele de la fotbal", a spus Mario.

În cadrul galei au fost prezente nume importante din sportul românesc, precum Elisabeta Lipă (multiplă campioană la canotaj, actualmente președinte al Agenției Naționale pentru Sport), Mihai Leu (campion mondial la box și raliuri), Camelia Potec (fostă campioană la înot, actualmente președinte al FR Natație), Amatto Zaharia (președintele FR Kempo) sau Emil Săndoi (fost selecționer U21 al României).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Econ Joi, 21 Decembrie 2023 06:09 92.86.16.*** Link la comentariu

Din pacate aici duc neimplinirile parintilor, la o maturizare prematura a copiilor. Lectii de canto, balet, tenis, fotbal s.a. duse la extrem. Trageti de copii pentru palmaresul propriu. Copilaria cu joaca si jocuri devine inexistenta. Toti visam la împliniri prin cat mai multe activitati....

postat de magis Joi, 21 Decembrie 2023 06:39 89.121.200.*** Link la comentariu

Bravo, Mario!!!

postat de hai otelul Joi, 21 Decembrie 2023 06:52 128.127.117.*** Link la comentariu

felicitari.

postat de lucian Joi, 21 Decembrie 2023 11:22 92.223.167.*** Link la comentariu

Ai dreptate Econ! Doar cuvantele “Din pacate” nu sunt potrivite. DIN FERICIRE! Copilaria cu joaca era in secolul trecut! Astazi cand locurile de munca se strang de la zi la zi, joaca este altfel. Baiatul acesta JOACA fotbal! La cat mai multe Mario!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.