Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cinci răniți și șase mașini avariate, în prima zi de Crăciun

Prima zi a Crăciunului nu a fost lipsită de evenimente rutiere, două accidente petrecute la interval de câteva ore înregistrându-se în apropiere de Galați, pe drumul spre Tecuci. În ambele incidente au fost implicate câte trei autoturisme, iar cinci persoane, șoferi și pasageri, au suferit leziuni în urma coliziunilor și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Primul eveniment s-a produs la Șendreni, la intrarea pe pod, fiindcă șoferul unei mașini care se deplasa spre Tecuci a frânat brusc. A lovit o mașină aflată în fața sa, iar o altă mașină, aflată în spate, a ieșit de pe carosabil în urma încercării conducătorului auto de a evita impactul. Cu toate acestea, cea de-a treia mașină a lovit autoturismul aflat la mijloc, fapt care a dus la avarierea celor trei vehicule și la rănirea a trei persoane, toate aflate în mașina al cărei șofer a frânat inițial. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și ambulanțe, ceea ce a făcut ca traficul pe DN 25 să fie afectat.

La scurt timp după reluarea în condiții normale a traficului, după finalizarea cercetărilor la fața locului, un alt eveniment rutier a avut loc tot pe DN 25, la Movileni. Potrivit primelor informații, cel care ar fi provocat coliziunea ar fi fost un tânăr care conducea spre Tecuci și care, după o depășire regulamentară, nu ar fi adaptat viteza la revenirea pe banda de mers și ar fi lovit lateral o mașină care venea spre Galați. Mașinile au părăsit carosabilul, dar nu suficient, pentru că una dintre ele, rămasă parțial în drum, a fost acroșată de o altă mașină, condusă cu viteză de un tânăr care nu a mai avut timp să evite obstacolul. Astfel, bilanțul a fost de trei mașini avariate și doi răniți, respectiv un conducător auto și o femeie, pasageră în mașina care venea spre Galați.

În niciunul dintre evenimente nu au fost implicați șoferi sub influența alcoolului, motiv pentru care polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gigel Marți, 26 Decembrie 2023 15:46 5.13.172.*** Link la comentariu

Asa e cand conduci la "bara din fata", aici se vede educatia rutiera care la noi lipseste dar toti sunt jmeckeri si se grabesc. Pana o comit ca apoi nu mai sunt jmeckeri.

postat de titi Miercuri, 27 Decembrie 2023 07:34 5.13.214.*** Link la comentariu

In acea zona viteza isi spune cuvintul , teribilistii accelereaza , se cred grandomani , ca ei nu e nimeni pe planeta si uite ce se intampla , cursuri la scoala de soferi ioc doar intrebar si raspunsuri au invatat , cum au luat permisul , dumnezeu stie.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.