Pieton neatent, lovit de două mașini în același timp
Incredibilul eveniment rutier a avut loc aproape de miezul nopții de luni spre marți, pe DN 26, pe raza comunei Vânători
Cel care a suferit grave leziuni după ce a fost lovit nu de una, ci de două mașini, a fost un bărbat de 55 de ani, care a vrut să traverseze în fugă șoseaua printr-un loc nemarcat și fără să se asigure. A fost acroșat cu oglinda laterală de mașina condusă de un bărbat de 38 de ani, care venea dinspre Galați, iar mai apoi, în cădere, a nimerit în calea unui alt autoturism, al cărui șofer nu a mai oprit să vadă ce se întâmplă.
Pietonul s-a ales cu multiple leziuni și a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul care l-a lovit inițial și care a rămas la fața locului nu se afla sub influența alcoolului, au stabilit polițiștii, care îl caută acum pe cel de-al doilea conducător auto. Până una, alta, au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, existând posibilitatea ca în funcție de evoluția evenimentelor și de rezultatele anchetei, să se extindă cercetările și pentru alte fapte.





Autoritățile gălățene trezițiva și luminați sensurile giratorii care le-ați făcut de la Metro spre Vanatori De fapt toată zona respectivă ar trebui luminata
Marcajele din sensurile giratorii sunt de tot râsul..., exemplul suprem fiind cel de după Metro. Nu știam că a fost făcut de grupa mică de la o grădiniță de renume din Galați... Ce mai... nu avem oameni capabili...
Pe timp de noapte limita de viteza at trebui sa fie 30 km/h in localități, cel puțin în cele in care exista doar o trecere de pietoni, la primărie.
Moartea vine indata cand mergi dormind pe strada.