Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Operațiunea Blocada”. Dragobete cu ghinion pentru șoferi

Peste 1.200 de conducători auto au rămas pietoni în ziua de 24 februarie, timp de 24 de ore polițiștii constatând, pe drumurile din țară, nenumărate abateri la regimul rutier
Cele mai frecvente au fost legate de depășirile limitei de viteză, dar și al consumului de alcool și alte substanțe. 826 de permise de conducere au fost reținute de echipajele de poliție care au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, cele mai multe de la șoferii care au depășit limita de viteză (229), 121 de la cei prinși sub influența alcoolului și 18 de la conducători auto în privința cărora aparatele de detectare a drogurilor au arătat valori pozitive la anumite substanțe. Oamenii legii au constatat 149 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au reținut 419 certificate de înmatriculare.

Tot de Dragobete, efectivele de poliție aflate în stradă au fost suplimentate în cadrul acțiunii ”Blocada”. Echipajele au filtrat traficul rutier ”la sânge”. 
”Au fost organizate 553 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 10.284 de autovehicule și legitimate 16.094 de persoane. Au fost efectuate 5.980 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 235 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive”, au precizat reprezentanții Poliției Române.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat 55 de infracțiuni la regimul rutier, cele mai multe privind consumul de alcool la volan - 22, și respectiv cele de consum de droguri - 12. 
Au fost reținute 479 de permise de conducere, dintre care 67 pentru alcool și 176 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 222 de certificate de înmatriculare.


Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Cristi Duminică, 25 Februarie 2024 17:12 5.13.223.*** Link la comentariu

Pentru soferi este cu noroc si siguranta, pentru betivi este cu ghinion.

postat de Ion Luni, 26 Februarie 2024 03:57 5.13.134.*** Link la comentariu

Politistii din poza arata bine! Sunt unii de care nu stii ce sunt si ce vor -interlopi deghizati? - cu barbi, fara echipament complet, cu tatuaje, cu tinuta si atitudine de baieti de cartier, politistele cu machiaje de "seara", fara sa efectueze semnalele conform legii, etc.

postat de andrei Luni, 26 Februarie 2024 06:21 217.63.67.*** Link la comentariu

la tecuci oamenii cu cascheta lipseau din zonele aglomerate si periculoase si stateau in boscheti pe centura la panda... unde treceau 2 masini la 10 minute! sa le fie rusine boschetarilor ca nu isi fac treaba

postat de Gigel Luni, 26 Februarie 2024 06:52 5.13.169.*** Link la comentariu

Nu stiu unde au facut ei aceasta actiune dar pe 24 prin oras si spre Garboavele nu era picior de politie.

postat de Când mai controlam și controlorul? Luni, 26 Februarie 2024 10:27 51.179.111.*** Link la comentariu

Dar când se face și o operațiune printre polițiști? Ceva o testare antidrog, de alcool , de șpăgi in timpul programului.

postat de Ema Luni, 26 Februarie 2024 10:27 5.13.201.*** Link la comentariu

Eu am vazut filtru pe Cosbuc in fata la patinoar

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.