Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Asistentă acuzată că băga mâna în gențile și portofelele bolnavilor

Incredibilele fapte s-ar fi petrecut ani de zile într-un spital din Galați, unde deopotrivă pacienți și cadre medicale ar fi rămas fără bani, carduri și chiar vouchere de vacanță. Principala suspectă este o asistentă medicală, reținută de polițiști în urma unor reclamații venite chiar din partea colegilor de serviciu.

Polițiștii au ajuns la ușa asistentei medicale în vârstă de 49 de ani în dimineața zilei de 27 februarie, cu un mandat care le dădea permisiunea de a căuta probe care să susțină o serie de acuzații grave, care reflectă o realitate revoltătoare. Femeia, angajată a Spitalului de Pneumoftiziologie, a fost reclamată de faptul că timp de mai mulți ani ar fi sustras, la diferite intervale de timp, bani și carduri de la pacienții internați și chiar de la colegi, în virtutea faptului că ocupația și fișa postului îi permiteau să aibă acces oriunde, de la saloane la cabinete sau săli de tratament. Nici voucherele de vacanță ale altor cadre medicale nu i-ar fi scăpat asistentei, care și-ar fi însușit mai multe tichete, pe care ulterior le-ar fi vândut. În ceea ce priveşte banii și cardurile, lucrurile n-ar fi fost deloc complicate.

"Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada 2019-2023, la intervale diferite de timp, femeia ar fi sustras de la colegi de muncă, dar și de la pacienți, în timpul programului de lucru, diferite sume de bani, carduri bancare și tichete tip voucher de vacanță. Ulterior, aceasta ar fi vândut voucherele și, folosindu-se de datele de identitate ale persoanelor, ar fi efectuat mai multe tranzacții frauduloase online, dar și la comercianți fizici din municipiul Galați", a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Aproape și mai incredibil decât faptele de care este acuzată asistenta este prejudiciul raportat de anchetatori. 2.500 de lei reprezintă valoarea pagubei pe care cadrul medical ar fi făcut-o în câțiva ani prin sustragerea unor sume care, adunate, sunt cu mult sub salariul lunar pe care îl primește în prezent o asistentă medicală.

După ce la domiciliul ei polițiștii au găsit probe care au legătură directă cu acuzațiile, asistenta suspectată de furt, însușirea bunului găsit, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic a fost reținută pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați hotărând în cele din urmă să o plaseze sub control judiciar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

6 comentarii

postat de George Miercuri, 28 Februarie 2024 16:23 89.136.71.*** Link la comentariu

Asta ar trebui internata la psihiatrie cu diagnostic CLEPTOMANIE

postat de Goe Joi, 29 Februarie 2024 03:30 109.166.132.*** Link la comentariu

Sunt altii care fura sme exorbitante iar pentru amarata aceasta care a sustras 2500 lei in 4 ani se face atata caz. Sigur nu incurajej astfel de practici dar este de tot rasul ceea ce a putut politia sa rezolve. O amarata fara sustinere de partid !

postat de Cetatean Joi, 29 Februarie 2024 06:02 86.124.201.*** Link la comentariu

Nu este un caz singular,,la sp jud Galati, e plin de Infirmiere și Asistente care practica așa ceva, mai ales fură obiectele personale ale bolnavilor și încă le merge.

postat de Ciclop Joi, 29 Februarie 2024 07:27 86.120.239.*** Link la comentariu

Se cheamă amortizarea investiției . Dacă un loc de asistentă, se vehicula în presă (vezi cazul angajărilor de la Spitalul Botoșani) costă 10.000 euro, investiția se amortizează din atenții, șpăgi, autoservire de la pacienți, colegi, etc.

postat de Giovany60@yahoo.com Sâmbătă, 2 Martie 2024 18:35 89.137.229.*** Link la comentariu

Domnul Goe, ești teafăr la minte?

postat de Papaya Duminică, 3 Martie 2024 04:45 109.166.133.*** Link la comentariu

Dar despre medicii care iau spaga de la pacienti ? Sunt bolnava de diabet ,am mers la doctor am dat spaga dupa care d- na doctor nici nu ma cunostea! Poate d-na doctor isi aminteste !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.