Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Negustori de ”pastile”, reținuți după un flagrant al DIICOT

Trei bărbați din Tulcea au ajuns după gratii în urma unui flagrant și a mai multor percheziții făcute de către procurorii DIICOT.

Rețeaua s-ar fi ocupat intens în ultima perioadă cu comercializarea drogurilor de mare risc, respectiv ecstasy, gruparea funcționând în sistem piramidal. Unul dintre membri procura drogurile pe care le revindea mai apoi celorlalți doi, cu scopul ca aceștia să le distribuie consumatorilor. 


”Din materialul probator administrat a rezultat că, în luna martie 2024, unul dintre inculpați a deținut și comercializat, în mod repetat, ecstasy (MDMA- drog de mare risc) către consumatori de pe raza județului Tulcea. De asemenea, acesta a vândut 30 de asemenea comprimate către coinculpați, care  le-au achiziționat  în scopul revânzării. Cu privire la unul dintre inculpați s-a reținut și faptul că a deținut, fără drept, droguri de risc (canabis) pentru consum propriu. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au  fost identificate şi ridicate alte  470 de comprimate ecstasy, precum și alte mijloace de probă”, au anunțat procurorii DIICOT la finalul operațiunii.

Cei trei indivizi au fost reținuți și duși la audieri, ei fiind acuzați de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținerea, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu. Tribunalul Tulcea  a admis propunerea de arestare preventivă formula de DIICOT și i-a trimis după gratii pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, cu cei din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului  Serviciului Teritorial al  Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Tulcea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.