Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Serbia nu va adera niciodată la NATO”

Preşedintele sârb Aleksandar Vucici a declarat, în timpul unei ceremonii de stat de comemorare a victimelor agresiunii NATO asupra Serbiei în 1999, că Pristina a fost admisă ca membru asociat în Adunarea parlamentară a NATO şi că acesta este un alt motiv pentru care Belgradul nu va adera niciodată la Alianţa Nord-Atlantică, informează luni agenţia de presă Tanjug.

"Mulţumim - acum ştim că noi nu vom adera niciodată la NATO şi că ne vom apăra şi proteja neutralitatea noastră militară. Iar când îi veţi admite (Kosovo) în Consiliul Europei, noi vom avea şi pentru asta un răspuns. S-a zis cu minciunile voastre, sancţiuni împotriva Pristinei şi toate celelalte. Lor le-aţi dat totul şi în schimb aţi pedepsit Serbia pe măsură", a declarat Aleksandar Vucici, la Prokuplje, în sudul Serbiei, într-un mesaj pentru ceea ce el a numit "falşii prieteni" ai Serbiei.

"Serbia nu va accepta niciodată ca provincia Kosovo-Metohia să fie separată de ea, a declarat preşedintele sârb. Serbia va lupta cu orice are la dispoziţie pentru a-şi păstra teritoriul şi va şti cum să se protejeze şi să se apere", a adăugat Vucici.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de marr Luni, 25 Martie 2024 17:53 86.124.202.*** Link la comentariu

Deci ...pe viitor daca are ocazia , si mai are SPRJINUL lu' nenea Putin( evident cu conditia sa-i iasa pasenta )...se GANDESTE pe bune sa puna iar ..de-un 'MIC RAZBOI' . Nici cu aderarea Serbiei la UE n-am avut mari Iluzii/asteptari . Numa ' vecini Unu si Unu !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.