Criminalul violator de la Liești vrea să fie liber
Bărbatul reținut la începutul acestei săptămâni sub acuzații extrem de grave a cerut instanței de judecată să nu fie cercetat în stare de arest preventiv. Ștefan Frătița, de 56 de ani, principalul suspect în cazul uciderii Vasilicăi Moscu, de 80 de ani, o localnică văduvă din Liești, a fost arestat preventiv ca urmare a deciziei Tribunalului Galați, în fața căruia a fost dus sub acuzațiile de omor calificat, tâlhărie calificată, viol și violare de domiciliu.
Inculpatul nu a stat însă pe gânduri și a atacat pe loc decizia judecătorului de drepturi și libertăți, care îl trimite în arestul poliției pentru 30 de zile, apreciind-o ca prea aspră și a cerut o măsură mai blândă. Anchetatorii au stabilit că acesta ar fi intrat fără drept, la finele săptămânii trecute, în locuința victimei, pe care ar fi violat-o și apoi ar fi ucis-o cu mai multe lovituri de cuțit. Ulterior ar fi sustras din casa acesteia bani, după care a fugit, fiind reținut 48 de ore mai târziu, pe raza comunei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.