Raiul-curcubeu de pe Regiment 11 Siret (FOTO și VIDEO)
În Ţiglina I, pe strada Regiment 11 Siret, la parterul blocului D6 din Asociaţia de locatari nr. 207, uimeşte trecătorii o grădină absolut specială, îngrijită cu dragoste şi pricepere de doamna Vasilica Miron
{gallery}gradina19apr-24{/gallery}
Raiul-curcubeu de la D6 este mai mult decât o simplă grădină de la parterul blocului, asta fiindcă şi spaţiul este mai generos decât în alte zone, graţie felului în care a fost proiectat, de către specialiştii francezi, acest cartier. Evident, spaţiul larg vine la pachet cu multă muncă şi investiţie serioasă pentru ca florile de tot felul să bucure privirile tuturor vecinilor şi pe ale gălăţenilor cu treburi prin zonă.
Citește și Sakura de Galați, din nou în floare pe strada Războieni
Lalelele şi liliacul se întâlnesc la intersecţia Oltului cu Argeşului
Grădina Paştilor, acasă la Floricel şi Floricica
Grădina-curcubeu din Micro 21
Bucurii colorate pe strada Laminoriştilor
Nici nu ştii încotro să te uiţi mai repede. Lalele de toate culorile, narcise, năsturaşi bucură ochiul, laolaltă cu verdele ierbii, în mod evident udate. De altfel, după cum aflăm de la preşedintele Asociaţiei nr. 207, dl ing. Miluţă Talaşman, şi locatarii de la celelalte scări ale blocului se străduiesc să-şi întreţină grădinile, fiecare după posibilităţi, ba, mai mult, domnia sa chiar a plantat de curând, pe un spaţiu verde din proximitatea staţiei de autobuz, câţiva arbori şi pomi care s-au prins şi promit să crească pentru generaţiile viitoare.
Continuaţi să ne citiţi, mai avem grădini minunate care îşi aşteaptă rândul să vă încânte! Şi nu uitaţi să ne scrieţi despre altele pe care le ştiţi, pe anca@viata-libera.ro.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.