Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un pumn de amenzi și dosare penale, la alegerile din județul Galați

Oficial, procesul electoral din județul Galați nu s-a soldat cu mari turbulențe de ordine publică, susțin polițiștii, care nu au avut serios de furcă pe parcursul maratonului de 15 ore, cât cetățenii cu drept de vot au fost așteptați la urne să își exercite drepturile constituționale. Cei peste 915 polițiști, jandarmi și pompieri angrenați în procesul electoral la Galați au raportat, pentru parcursul scrutinului, un număr mic de probleme.

"În cursul acestei zile, au fost înregistrate 56 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni în legătură cu procesul electoral, dintre care șase incidente nu s-au confirmat. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, dintre care patru avertismente și patru amenzi în cuantum total de 3.600 de lei și au fost întocmite dosare penale pentru șase posibile infracțiuni", a transmis Centrul de Comunicare Județean Galați duminică, 9 iunie, după închiderea urnelor.

Nu la fel a stat situația în trafic, controalele făcute de filtrele rutiere soldându-se cu sute de amenzi. Peste 500 de de mașini au fost verificate pe raza întregului județ și aplicate 206 amenzi, într-un singur caz constatându-se o infracțiune la regimul rutier.

În atenția echipajelor mobilizate au fost și mii de deplasări ale urnelor mobile în teritoriu, la nivelul județului fiind înregistrate peste 5.300 de solicitări.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.