Zece membri ai familiei liderului Hamas, uciși în Fâșia Gaza
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza a anunţat că zece membri ai familiei liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, au fost ucişi marţi într-un atac aerian israelian împotriva unei tabere de refugiaţi din oraşul Gaza, transmite AFP.
Zahr Haniyeh, sora liderului mişcării islamiste palestiniene, a fost ucisă în acest raid împotriva taberei de refugiaţi Shati, a indicat Mahmoud Bassal, purtător de cuvânt al Apărării Civile.
Potrivit acestuia, alte nouă persoane au murit, iar altele sunt rănite. Trupurile au fost transportate la spitalul Al-Ahli din Gaza. "Un număr de martiri se află încă sub dărâmături", a declara Bassal, pentru AFP. "Avem dificultăţi (să-i găsim) din cauza lipsei de echipamente şi de carburant", a spus el.
În aprilie, trei fii şi patru nepoţi ai lui Haniyeh, care trăieşte în exil în Qatar, au murit în urma unei lovituri israeliene în tabăra Shati. Armata israeliană a confirmat că i-a ucis într-o lovitură aeriană pe fiii lui Haniyeh, pe care i-a numit "agenţi militari ai organizaţiei teroriste Hamas".
Ismail Haniyeh a indicat atunci că aproximativ 60 de membri ai familiei sale au fost ucişi de la începutul războiului, pe 7 octombrie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.