Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sărbătoare la Şiviţa, unde seniorul satului a împlinit 100 de ani (FOTO)

A fost sărbătoare mare miercuri, 3 iulie, în satul Şiviţa din comuna Tulucești, fiindcă seniorul satului, domnul Cotloguț Costică, a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Fiul lui Ștefan și al doamnei Maria, domnul Cotloguț se mândrește cu doi fii, o fiică și şase nepoți, toți fiind oameni de bază în comunitatea în care trăiesc. Deși este veteran de război, totuși domnul Cotloguț și-a păstrat umorul, umor care de altfel „l-a ajutat în viață să depășească și cele mai grele momente”.
{gallery}cotlogut3iul-24{/gallery}
Fiind o ocazie deosebită, unică, Petrică Bratu, primarul comunei Tuluceşti, alături de părintele paroh, Sorin Prepeliță, consilieri locali, familie și prieteni l-au sărbătorit cu tort și șampanie, celebrând astfel vârsta onorabilă a acestui domn. De asemenea, cu acest prilej şi în semn de mare respect, primarul i-a oferit sărbătoritului o plachetă aniversară și un premiu în bani.

Un secol trăit cu poveşti unice, pe care domnul Cotloguţ nu s-a sfiit să le povestească, povești ascultate cu mari emoţii, atenție și respect, într-un eveniment cu adevărat special în viața unui om, de către toţi cei prezenţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.