Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moldoveni prinşi la pescuit în Prutul românesc

Trei cetățeni moldoveni sunt cercetați penal după ce au fost prinși pescuind în apele teritoriale românești fără a deține autorizațiile necesare. Cei care au ajuns la această concluzie au fost polițiștii de frontieră, care au reperat ambarcațiunea cu motor în care se aflau pescarii în apropierea malului, în dreptul localității Tulucești.

"În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbații au folosit o barcă cu motor și că au trecut ilegal frontiera de stat stabilită pe râul Prut, în intenția de a pescui comercial. Aceștia nu dețineau autorizații necesare pescuitului comercial, valabile fie pe teritoriul Republicii Moldova, fie pe teritoriul românesc", a precizat cms. Sorin Ene, purtătorul de cuvânt al STPF Galați.

Cei trei basarabeni s-au ales cu dosar penal pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și pescuit comercial fără licență, ei fiind ulterior predați polițiștilor din Republica Moldova, pentru continuarea cercetărilor. În custodia poliției au rămas barca cu care au trecut granița și circa o mie de metri de plasă, ce urma să fie folosită la pescuit. Bunurile în valoare de 7.000 de lei au ajuns în camera de corpuri delicte, până la finalizarea cercetărilor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cetatean Marți, 16 Iulie 2024 06:36 86.124.202.*** Link la comentariu

Din greșeală, voiau să dea și ei un buf, frontieristii dar au dat peste pescari. Nu era cumva tură lui E. D.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.