Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un muncitor a căzut de la înălțime, în Portul Mineralier

Intervenție contracronometru în Portul Mineralier, joi după-amiază, după ce un muncitor a căzut de la mare înălțime

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, angajat al unei firme de construcții care operează pe platforma agentului economic, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în interiorul unei barje, lovindu-se serios la cap. A fost nevoie să fie extras, pentru imobilizarea și acordarea primului ajutor fiind solicitată intervenția pompierilor și a paramedicilor de la SMURD.

”În cursul zilei de astăzi (n.r. joi), echipele de intervenție au fost alertate pentru a degaja o persoană căzută de la înălțime în interiorul unei barje, Dana 3, Romportmet. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și un echipaj SMURD tip C din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați. Aceștia au extras un bărbat de 54 ani policontuzionat”, au precizat reprezentanții ISU Galați.

Muncitorul a fost stabilizat și transportat la Spitalul de Urgență din Galați, pentru investigații și îngrijiri medicale, starea sa fiind una destul de bună. Întrucât accidentul s-a petrecut pe raza județului Brăila, cercetările vor fi preluate de inspectorii de muncă din județul vecin, pentru a se stabili circumstanțele în care s-a accidentat angajatul firmei de construcții. 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.