Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Vandal de mașini, reținut și lăsat liber după 24 de ore

Un gălățean de 38 de ani, principalul suspect în cazul distrugerii mai multor mașini în cartierul Dimitrie Cantemir, a fost lăsat în libertate, la doar 24 de ore după ce polițiștii au reușit să îl rețină

Secția 3 a pornit pe urmele lui după o sesizare primită pe 24 iulie, la 112, prin care era semnalat faptul că un individ a avariat trei autoturisme parcate pe strada Berlin. În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că tot cel reclamat ar fi fost autorul unei alte distrugeri, pe 17 iulie, când a spart luneta unui autoturism parcat pe strada Brăilei, valoarea totală a pagubelor produse la cele patru mașini ridicându-se la circa 6.500 de lei.

Reținut la finele săptămânii trecute, sub acuzațiile de distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, deoarece ar fi făcut scandal în momentul în care un martor a sunat la 112 și l-a denunțat, individul a fost lăsat să plece din custodia poliției după 24 de ore, pentru că anchetatorii au decis amânarea judecării unei eventuale măsuri preventive, pentru o dată ulterioară.

Până atunci, suspectul este liber ori să comită alte fapte, ori să fugă și să se sustragă astfel anchetei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Gigel Marți, 30 Iulie 2024 06:05 5.13.143.*** Link la comentariu

Pai de ce sa-i bagam la cusca? Sa-i lasam liberi sa mai distruga, sa mai fure , sa dea in cap....

postat de un observator Marți, 30 Iulie 2024 10:37 5.13.131.*** Link la comentariu

La Galați...ca la Galați! Felicitări.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.