Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A murit muzicianul Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix

Cunoscutul muzician Nicu Covaci, fondator și lider al formației Phoenix, a decedat, vineri, la vârsta de 77 de ani, în urma mai multor probleme medicale avute în ultima perioadă. Anunțul a fost făcut de managerul spitalului Spitalul Judeţean din Timişoara, unde muzicianului i-a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier. Zilele trecute, colegii de trupă au precizat că "tratamentul postoperator nu s-a putut finaliza din cauza complicaţiilor".
{youtube}lkYApTLqld0{/youtube}
Născut pe 19 aprilie 1947, la Timișoara, Nicu (Nicolae) Covaci a fost compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician, cunoscut în special ca fondator și lider al formației Phoenix. El lasă moştenire creaţii nemuritoare, printre care: "Vremuri" ("Hei, tramvai"), "Mugur de fluier", "Cei ce ne-au dat nume", "Fată verde", "În umbra marelui urs". Trupa Phoenix a compus de-a lungul întregii perioade de activitate circa 300 de piese.
{youtube}VTiIhZcXLSM{/youtube}
În 1961, Nicu Covaci și Kamocsa Camo Bela au fondat o "formație de chitare electrice", inspirați de ceea ce se întampla peste graniță. În anii '70, Phoenix a ajuns un fenomen mai degrabă underground, fiind interzisă în concerte, la televiziune și la radio. Nicu Covaci a fugit din România, împreună cu cea mai mare parte a colegilor de trupă, pe 26 octombrie 1976, ascunsi într-un camion. Covaci s-a stabilit mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania. Din 1990, trupa Phoenix s-a întors în România. Printre cei mai cunoscuţi foşti membri ai formaţiei se numără artişti consacraţi precum Ovidiu Lipan "Ţăndărică", Josef Kappl, Mani Neumann, Mircea Baniciu, Florin (Moni) Bordeianu.

Nicu Covaci a publicat volumele "Phoenix: Însă eu, o pasăre" şi "Phoenix. Giudecata înţelepţilor". Filmul documentar "Phoenix. Har/Jar", realizat de Televiziunea Română, a avut premiera în 2022. Documentarul "Phoenix - Povestea" a fost prezentat publicului tot în 2022.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Terente...din Galati Vineri, 2 August 2024 20:45 89.137.229.*** Link la comentariu

D-zeu sa te odineasca barosane!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.