Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Când copiii se ceartă, tatăl ajunge în arest

Un bărbat de 42 de ani din Fârțănești a fost la un pas să-și petreacă următoarea lună în spatele gratiilor, pentru că a intervenit să își răzbune fiica minoră, într-un conflict cu un băiețel

Scandalul s-a petrecut zilele trecute, pe o uliță din localitate, unde tatăl, "motivat" de fiica sa care îi povestise că se certase cu un vecin de 11 ani, l-a altoit pe băiat, dar și pe un amic al acestuia, cu doi ani mai mic. Ar fi folosit drept instrument pentru corecție o bâtă de lemn, cu care le-a aplicat mai multe lovituri celor doi copii. Minorul de 11 ani i-a povestit mamei cele întâmplate, iar femeia a anunțat poliția.

"Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitatea Fârțănești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice", a precizat cms. șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Procurorii de la Tg. Bujor au fost totuși indulgenți cu tatăl prea protector și, după o zi petrecută în custodia poliției, au decis să nu îl trimită după gratii, ci l-au plasat sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.