Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moldovean prins cu muniție la graniță

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a fost oprit la controlul de trecere a frontierei după ce în mașina lui au fost găsite mai multe cartușe pentru armă de foc.

În vârstă de 33 de ani, acesta s-a prezentat la controlul de trecere a frontierei pe la PTF Galați-Rutier. În urma verificărilor pe care polițiștii le-au făcut în habitaclul mașinii, au ieșit la iveală, dintr-una dintre portiere, nouă cartuşe și cinci tuburi de cartuşe de vânătoare, toate calibru 12.

Șoferul a încercat să se disculpe, susținând că muniția nu îi aparținea. "Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că nu are cunoștință despre existența sau proveniența cartușelor, presupunând că au fost uitate de socrul său, proprietarul mijlocului de transport", a precizat cms. Sorin Ene, purtătorul de cuvânt al STPF Galați.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, iar cartușele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând să fie predate către  Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de macarie banu Vineri, 9 August 2024 15:48 89.137.225.*** Link la comentariu

ha!.....aiurea...asta a fost trimis sa arunce un biscuit la vama.....daca "gushterii" mushca mai trimit unul si tot asa pana treaba e buna....Slava"fratii nostri" moldoveni!...ati uitat de racheti....acum sunt liberi si au dubla cetatenie....oare de ce?! In Romania sunt moldoveni ,in Europa sunt RO

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.