Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

La un pas de un nou rezultat mare: UTA - Oțelul 1-1

Oțelul a remizat, scor 1-1, în deplasarea de la Arad, cu UTA, dar rezultatul se simte ca o înfrângere, după modul cum au decurs ostilitățile în ultimele minute de joc.

Trupa lui Dorinel Munteanu a condus încă din prima repriză, după golul reușit de Jurici (min. 13) - care a înscris cu capul, din interiorul careului, după centrarea bună a lui Maciel. Golul a venit cumva contrar cursului jocului, pentru că arădenii au fost mai activi în atac în prima parte.

În ciuda unor momente de presiune ale arădenilor, cu portarul Iustin Popescu la post și cu o serie de contraatacuri care n-au fost duse la bun sfârșit, părea că meciul curge înspre un succes extrem de important al Oțelului.

Însă în ultimul minut din cele cinci de prelungire dictate de central, o minge plimbată mult în careul gălățenilor i-a picat pe mână lui Adăscăliței, ceea ce l-a determinat pe Kovacs să indice punctul cu var. Joao Pedro a marcat după confirmarea VAR (min. 90+7) pentru 1-1.

Meciul nu s-a încheiat acolo, ci a mai fost o ocazie imensă pe care gălățenii au ratat-o. Stevanovici a trimis cu capul spre poarta părăsită de goalkeeperul Popa, dar un apărător advers a scos mingea chiar de pe linia porții.

Din păcate, rezultatul de egalitate de la Arad, unul ce putea fi considerat bun în alte condiții, are mai degrabă un gust amar.

Oțelul a jucat în formula: Popescu - Adăscăliței, Cisse, Stevanovici, Jelev - Cisotti, Zivulici, Lameira - Maciel, Jurici, Tănasă. Au mai intrat: Djurici, Teles, Andronache, Pop și Roșu.

În următoarea rundă, gălățenii au etapă liberă, întrucât partida cu CFR Cluj a fost amânată. Astfel, următoarea partidă oficială a Oțelului va avea loc abia pe 24 august, în deplasare, cu Petrolul Ploiești.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Roman Sâmbătă, 10 August 2024 20:01 5.13.164.*** Link la comentariu

Erau bune 3 punte dar ne mulțumim cu unul.Pacat.Asa am făcut și anul trecut .Prea ușor pierdem puncte ca și câștigate.Nu vreau sa supăr pe nimeni dar portarelul nostru nu e de Otelul.Apararea e timorata din cauza asta.

postat de Dobrinel Sâmbătă, 10 August 2024 22:54 86.124.200.*** Link la comentariu

Un egal muncit. Ce stadion frumos si ce gazon impecabil la Arad. Ce stadion mizer și ce gazon distrus, ars de soare la Galati. Doua orașe din aceiași Românie. Politicienilor gălățeni nu le crapă obrazul de rușine văzând ca orasele din Vestul tarii se dezvolta super-rad, iar Galatiul devine o ruin

postat de @dobrinel Duminică, 11 August 2024 07:17 82.137.51.*** Link la comentariu

Am fost.Stadionul roșu,mic,cochet,curat,plin de copii.Nu pot pune poze cu toaleta bărbaților,din păcate,dar vă dau o veste tristă:în partea civilizată a României nu se sparge sămânță la meci!Nu de frică,pur și simplu.Și mie îmi plac de mor,dar le mânc acas'.lui florin și iancujianu nu le-ar prii

postat de Daca se accidenta un jucator in minutul 75, jucam in 10? Duminică, 11 August 2024 07:24 86.124.200.*** Link la comentariu

Vina principala pentru golul incasat in prelungiri de Otelul ii apartine lui Dorinel, care l-a tinut in teren pana pe final pe Adascalitei in ciuda faptului ca acesta era clar obosit si predispus sa greseasca fatal la orice duel. Cele 5 schimbari au fost facute pana in min. 70...

postat de @florin Duminică, 11 August 2024 08:38 82.137.51.*** Link la comentariu

În lumea civilizată,meciul e un eveniment social,nu rost de macheală și scăpat de nevastă ori de adus vikingii la asfalt.Un egal smuls acasă in'97e aproape dezastru dar publicul a fost mulțumit.Înjurături,pe ici,pe colo.

postat de Vasi Duminică, 11 August 2024 09:05 86.106.137.*** Link la comentariu

Un stadion curat și frumos cu un gazon impecabil. Rezultat echitabil după joc. Ma îngrijorează cisotti și maciel, parca nu mai pot. Fără ei e greu.... Popescu în poarta eu zic ca e decent.

postat de Gică Gălățeanu Duminică, 11 August 2024 11:02 86.122.130.*** Link la comentariu

Adăscăliței cerea vizibil schimbarea spre finalul meciului, dar probabil Dorinel n-a simțit asta sau n-a vrut s-o facă!. Din păcate oboseala și neatenția a dus la această greșeală, care, culmea, n-a fost intenționată, dar fotbalul are regulile lui, chiar dacă unele sunt ciudate..

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.