Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. John Logie Baird, „părintele” televizorului

Inginerul John Logie Baird s-a născut pe 13 august 1888, la Helensburgh, Scoția. A studiat la Larchfield Academy din Helensburgh și apoi a continuat la Glasgow and West of Scotland Technical College, unde s-a specializat în inginerie electrică. Ulterior, a urmat cursurile Universității din Glasgow, unde a studiat inginerie electrică.

În 1924, a obţinut imagini televizate în care se distingeau doar contururile obiectelor, pentru ca mai apoi, în cursul anului 1925, să pună la punct sistemul, astfel încât să poată fi recunoscute şi figurile. În anul 1926, a făcut prima demonstraţie la Royal Institution cu un televizor alb-negru şi în acelaşi an a realizat prima transmisiune prin televiziune a unor imagini în mişcare. Sistemul său folosea scanarea mecanică a imaginii și un transmițător cu amplificare electronică la emițător și receptor. Semnalul putea fi transmis prin linie telefonică sau radio. Baird a donat acest emițător de televiziune Muzeului de Știință din Londra în 1928.

John Logie Baird a demonstrat în anul 1928 că imaginile transmise puteau fi redate în culori. Abia in 1936 a lansat o programare regulată cu un sistem electric, care l-a înlocuit pe cel mecanic din 1926.
În anul 2006, National Library of Scotland l-a considerat ca fiind unul dintre primii zece oameni de știință scoțieni.
A încetat din viață pe 14 iunie 1946, la Bexhill-on-Sea, Anglia.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.