Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primăria Galaţi foloseşte hărţi vechi de peste 20 de ani!

Informările trimise presei de Primăria municipiului Galaţi pentru a anunţa lucrările de pe strada Domnească conţin şi câteva hărţi care să ilustreze cât mai bine ceea ce se va întâmpla pe tronsoanele respective. Nu mică ne-a fost mirarea, însă, să constatăm că pe planşele folosite de municipalitate figurează câteva "obiective" care nu mai există pe amplasamentele respective de foarte multă vreme, respectiv, Muzeul de Ştiinţele Naturii şi Arena de Box.

Muzeul de Ştiinţele Naturii nu mai există pe strada Domnească din anul 2003, când a fost mutat în noul sediu de pe Faleza Superioară (aflat acum şi el în reabilitare), între timp fiind renovată clădirea şi deschis aici, în 2014, Centrul Multicultural "Dunărea de Jos".

De asemenea, scheletul metalic care se dorea transformat într-o sală de box înainte de 1989 (şi care n-a fost sală niciodată!) a fost demolat în anul 2013, iar între timp s-a amenajat în locul său piaţeta "Florilor de tei" - cam fără tei, ce-i drept! - care a fost finalizată în 2019.
Despre "Alecsandru I. Cuza", ce să mai spunem? Doar că analfabeţi au existat în Primărie întotdeauna...
De "Mioriţa", nu ne legăm, pentru că mulţi gălăţeni încă îi spun aşa restaurantului (şi intersecţiei), în ciuda multelor nume pe care localul le-a avut de-a lungul ultimilor 20 de ani. În ceea ce priveşte Policlinica cu plată, închisă anul trecut, poate e prea devreme să o menţionăm ca fiind de domeniul trecutului.

Deşi, la cât de bine sunt plătiţi angajaţii din administraţia publică, ar trebui să zbârnâie la toate capitolele, inclusiv la actualizarea documentelor pe care le folosesc pentru informarea publicului. Conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, salariul mediu net în administrația publică a ajuns în luna iunie 2024 la 7.055 de lei, fiind cu aproape 2.000 de lei (36,3%) mai mare decât salariul mediu net pe ţară, cifrat la 5.176 de lei, ridicat tot de funcţionari, pentru că altfel ar fi undeva pe la 4.300 de lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Primarul priceput Vineri, 16 August 2024 06:41 46.97.171.*** Link la comentariu

Ziceti merci ca multi angajati n-au multa carte si nici nu-si bat capul cu munca. Daca toti angajatii ar fi stiutori de carte si cu chef de munca, ar trebui platiti cu 10000 lei, nu cu "decat" 7000 lei. Platiti voi diferenta?

postat de Cicerone Vineri, 16 August 2024 10:00 86.120.239.*** Link la comentariu

Mai mult de jumătate din imobilele din GL nu au carte funciară,ceea ce era datoria Primăriei să o facă pt a vedea cât teren și construcție ai pt a plăti un impozit corect.S-au primit fonduri de la BERD,B.Mondială,pt cadastrarea întregii suprafețe naționale,insa banii i-a cheltuit ANCPI pe masini

postat de Adrian Vineri, 16 August 2024 10:49 89.136.3.*** Link la comentariu

Stai sa vezi cand afla cei din primarie de OpenStreetMap. Sau poate ca platesc pe cineva cu multi bani ca sa ii invete sa il foloseasca.

postat de Scapa cine poate Duminică, 18 August 2024 06:04 5.13.168.*** Link la comentariu

Măi dar stiti ce ma bucura? Momentul cand se schimba primarul si vine altul! Sa vezi ce le dârdâie chilotii ca ei vor pleca si altii sunt pusi in locul lor. Asta e desfatarea suprema…

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.