Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Victorii confortabile pentru Braniștea și Liești

Echipele gălățene din Liga a III-de fotbal au pregătit foarte bine meciurile de sâmbătă. Deși se anunțau a fi teste dificile, după prestații demne de toate laudele au reușit succese la diferențe de trei goluri fiecare.
Un meci ce se anunța deosebit de greu a avut loc la Braniștea, unde Unirea a primit vizita liderului seriei – Aerostar Bacău. Temerile aveau să se risipească într-un meci în care gazdele au făcut cel mai bun joc din acest sezon.
Mai întâi, cei de la Braniștea au avut de rezolvat două ocazii mari la propria poartă, prin intervenții excelente ale tânărului portar Gabriel Ursu. Dar în finalul reprizei avea să fie 1-0, pentru ca până la final să se înfăptuiască scorul de forfait: 3-0.
Cele trei reușite au aparținut lui Frunză, Răducan și Grădinaru (foto). Au mai fost și alte ocazii, printre care și o bară a căpitanului Răducan, într-o perioadă în care jocul a fost controlat categoric de gazde.
Formula de start (5-3-2): Ursu – Mihai, Popa, Enache, Murgoci, Hilohi – D. Cireș, Bordun, Frunză – Coman, Răducan. Au mai intrat: V. Munteanu, Olteanu și Grădinaru.
Un succes la fel de spectaculos au dobândit și jucătorii echipei Sporting Liești, scor 4-1, la Viitorul Onești. O dispută destul de aspră, cu o echipă care a apelat la obstrucționări și faulturi repetate. Până la urmă a intervenit antrenorul Cătălin Savu, care a făcut câteva schimbări inspirate și jocul și-a schimbat fața. A fost 1-1 la pauză, scor deschis de Costea. Iar la reluare, tabela a curs numai în favoarea lieștenilor, cu încă trei reușite prin Crihană, Costea și Maftei (penalti).
Sporting a început cu: Brăneț – Popa, Maftei, Podașcă, Năstase – Iordache, Chiriac, Coman, Stan – Grigoraș, Costea. Au mai jucat: Crihană, Munchiu, Iacob, Ciubotariu şi Băluță.
Celelalte rezultate: Dacia Unirea Brăila – Voința Limpeziș 4-0, KSE Tg. Secuiesc – CSM Rm. Sărat 2-0, CSM Adjud – Sepsi II 0-1.
Clasament: 1. KSE 19 puncte, 2. Aerostar 18 p, 3. Braniștea 17 p, 4. Liești 16 p, 5. Sepsi 2 15 p, 6. CSM Rm. Sărat 12 p, 7. CSM Adjud 6 p, 8. Viitorul Onești 6p, 9. Dacia Unirea Brăila 3 p, 10. Voința Limpeziș 0 puncte.
În următoarea etapă, echipele gălățene vor juca astfel: Sepsi II – Unirea Braniștea (vineri), Sporting Liești – CSM Adjud (sâmbătă).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.