Incendiu și pericol maxim de explozie într-un bloc de garsoniere
A fost alertă sâmbătă dimineață într-un bloc de garsoniere din zona Portului, lângă Liceul de Marină, după ce un incendiu violent a cuprins una dintre locuințe, deținută de un bărbat nevăzător în vârstă de 60 de ani. Toți proprietarii care locuiesc în imobilul care nu este racordat la rețeaua de gaze folosesc butelii, astfel că panica s-a instalat rapid.
Au fost alertați pompierii, care au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă, autoscara de intervenție la înălțime, autospeciala de descarcerare și o ambulanță SMURD. Salvatorii au reușit să limiteze incendiul care cuprinsese toată garsoniera din care l-au extras pe proprietarul care suferise arsuri la ambele mâini. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical de urgență și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Tot din garsoniera sexagenarului, pompierii au reușit să scoată două butelii de aragaz, înainte ca acestea să fie afectate de foc.
Primele informații în ancheta privind cauzele au indicat faptul că focul ar fi pornit de la un scurtircuit electric produs în timp ce proprietarul își făcea de mâncare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.