UPDATE. Avarie la o magistrală de gaze în două comune gălățene. Se lucrează la remedierea acesteia
UPDATE. Potrivit informaţiilor furnizate de ISU Galaţi, au fost solicitate şi echipajele a doi operatori de gaze să meargă la locul evenimentului, pe DC251, pe un câmp între cele două localități. Intervenţia a fost finalizată după circa o oră, joi seara, la 21,30, când s-a constatat că a fost avariată o magistrală de gaze naturale de 32 de ţoli. Echipa Transgaz va remedia avaria în cursul zilei de 15.11.2024, tronsonul avariat fiind izolat complet aseară, astfel încât să nu mai existe pericol.
***
Alertă între comunele Braniștea și Schela, în județul Galați, după ce mai multe apeluri la 112 au semnalat un miros puternic și înțepător de gaze, precum și un sunet foarte puternic. Două echipaje de la ISU Galați, o autospecială de cercetare CBRN de la Brăila (destinată intervențiilor în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice sau radiologice n.a.), dar și echipe de la compania de distribuție a gazelor naturale au fost direcționate către zona menționată în apelurile de urgență.
Specialiștii au oprit alimentarea cu gaze naturale din arealul respectiv și urmează să stabilească sursa mirosului și a sunetului care au tulburat liniștea cetățenilor din cele două localități.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.