Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poliţist local din Brăila, bătut cu bestialitate de Ziua Naţională

Un poliţist local din Brăila, aflat în timpul serviciului, de Ziua Naţională, a fost bătut cu bestialitate de nişte indivizi doar fiindcă îşi făcea datoria. 
Potrivit unui comunicat remis presei din oraşul vecin, pe 1 decembrie, în jurul orei 16.50, polițistul local care își exercita atribuțiile de serviciu în zona barierei de acces pe Faleza inferioară a Dunării, în spatele sediului ANAF Brăila. În acest context, a fost agresat de mai multe persoane necunoscute, fiind rănit grav.
Polițistul local, în vârstă de 56 de ani, îi atrăsese atenția unui bărbat care lovea cu picioarele în ușa toaletei de lângă barieră să se oprească. După ce bărbatul atenţionat s-a îndepărat de ușa toaletei, polițistul local s-a întors cu spatele pentru a-și continua serviciul. Însă, după câțiva pași, a fost atacat de mai mulți indivizi, care l-au lovit în zona capului, posibil cu un obiect de tip ”box”. Apoi, după ce polițistul a căzut la pământ, au continuat să-l lovească şi cu picioarele.
După atac, bărbații au fugit, iar polițistul local a reușit să apeleze dispeceratul Poliției Locale. La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție din cadrul Poliției Locale Brăila, și a fost, de asemenea, solicitată o ambulanță. Polițistul local a fost transportat de urgență la spital, unde s-a constatat că a suferit traumatisme grave în zona feței și a membrelor superioare. În această dimineață a fost transferat către un spital de specialitate din București, unde va suferi o serie de intervenții chirurgicale la nivelul feței.
Polițiștii din cadrul IPJ Brăila continuă cercetările, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila va fi, de asemenea, sesizat.
"Cauza a fost înregistrată pe rolul Parchetului şi se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de ultraj. Se efectuează cercetări in rem cu privire la agresarea poliţistului local pe faleza municipiului Brăila", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, prim procuror adjunct Andra Gabriela Tarău Toader.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Laur Marți, 3 Decembrie 2024 02:11 5.13.222.*** Link la comentariu

Golanii din ziua de azi, sper sa infunde puscaria pe drept , Oare nu era chiar nimeni prin zona cand sa intimplat acest incident sau camere video ca sa de-a de urma lor?

postat de Gigel Marți, 3 Decembrie 2024 06:47 86.124.200.*** Link la comentariu

Progresism.

postat de maurice Marți, 3 Decembrie 2024 14:37 86.127.209.*** Link la comentariu

Tot politia a dat nas golanilor. Acum vine si "rasplata".

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.