Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Echipamente de biologie moleculară pentru tratarea cancerului

Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Ap. Andrei" din Galați va beneficia de noi echipamente de tratare a cancerului, grație unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de 3,2 milioane de lei, derulat de Consiliului Județean (CJ) Galați, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Proiectul vizează achiziția unor echipamente medicale performante, ce vor permite realizarea, în premieră pentru sistemul public de sănătate gălățean, a procedurilor de biologie moleculară. Contractul de finanțare a fost deja semnat de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
"Facem un pas important în lupta împotriva cancerului. Noile echipamente vor permite Spitalului Județean, prin secția de Anatomie Patologică, să efectueze proceduri de biologie moleculară. Astfel, medicii vor putea identifica cea mai eficientă formă de imunoterapie, un tratament revoluționar, în funcție de tipul specific de cancer al fiecărui pacient.
Pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă în alte centre pentru astfel de investigații și nici să aștepte pe liste de programări. Aceste teste medicale se vor putea realiza la Spitalul Județean, ceea ce înseamnă că și tratamentul va putea începe mult mai repede.
Această investiție plasează Galațiul la nivelul marilor centre de diagnostic și tratament din țară, transformându-l și mai mult într-un reper în domeniul oncologiei. Și nu ne vom opri aici. Vom continua să investim pentru a oferi pacienților acces la cele mai moderne tehnologii medicale", a declarat președintele Consiliului Județean Galați.
În cadrul proiectului, vor fi achiziționate și piese de mobilier medical.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Misu Marți, 3 Decembrie 2024 07:12 193.230.156.*** Link la comentariu

Și doctori adevărați când?

postat de calin Marți, 3 Decembrie 2024 23:26 89.136.186.*** Link la comentariu

Nu mai bagati otravuri in alimente si nu ne mai stresati si nu o sa mai avem cancere in Romania!

postat de Gogu Miercuri, 4 Decembrie 2024 06:11 82.79.117.*** Link la comentariu

Asa, si? Noi tot catre Iasi, Cluj sau Bucuresti trebuie sa plecam sa ne cautam de sanatate, pe bani. De ce nu se investeste si in personal medical "ca in afara", care sa nu vada pacientul ca pe o prada sau ca un client de pasat catre pompele funebre?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.