Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

În campionatul județean încă se mai joacă

Competiția județeană de fotbal va mai continua o vreme. În principal se dispută meciurile Ligii a V-a, dar mai au loc și câteva partide din Liga a IV-a, care au fost amânate din diverse motive în timpul campionatului.
În primul rând, vom detalia cea de-a doua categorie de meciuri.
În weekend, s-au disputat două partide restanță, încheiate cu rezultatele: Voința Cudalbi - Progresul Munteni 5-0 (3-0) și Victoria Independența - Avântul Drăgănești 1-2.
La Cudalbi, foștii campioni județeni au luat jocul pe cont propriu încă din primele minute şi l-au câştigat clar, prin golurile marcate de Stoian (2), Bădilaș, Gâță și Cașu.
Întâlnirea a fost condusă de tânărul arbitru Sebastian Cojocaru (19 ani), fiul lui Adrian Viorel Cojocaru. Acestuia i s-au aliniat echipele:
Voința (foto): Tofan - Andrei, Antofe, Gâță, Dajboc, Bădilaș, Chiriac, Postelnicu, Dragomir, Stoian, Docuz. Au mai jucat: Ghisman, Dumitru, Cașu, Călin și Drăgan.
Progresul: Gheorghe - Dumitru, Oiță, Pamfile, Petcu, Postolache, Pușca, Ola, Seros, V. Rusu, N. Rusu. Au mai intrat: Cristea, Ganea, Humă și Vasile.
La Independența, pentru 1-2, au înscris: Sănduc, respectiv, Aldea și Butuc.
În fruntea clasamentului, Voința Cudalbi conduce cu 24 puncte, secondată de Ivești și Umbrărești - cu câte 21 puncte. De menționat că Gloria Ivești mai are două meciuri amânate, plus unul neomologat, iar Viitorul Umbrărești - un meci încă nedisputat.
* În Liga a V-a s-au disputat partidele etapei a XII-a, penultima din turul sezonului de toamnă. Iată rezultatele: Avântul Jorăști - Luceafărul Berești 2-3, Viitorul Costache Negri - Foresta Șendreni 2-2, Zorile Grivița - Flacăra Pechea 1-1, Mălina Smârdan - Voința Cișmele 1-3, Viitorul Slobozia Conachi - Viitorul Frumușița 5-2, Prutul Vlădești - Siretul Piscu 3-4, Răzeșii Valea Mărului a avut etapă liberă.
Clasament: 1. Berești 27 puncte, 2-3. Slobozia Conachi și Cișmele - câte 25 puncte.
Ultima etapă din acest an este programată pe 8 decembrie, dar s-ar mai putea juca și câteva restanțe după această dată, în funcție de starea vremii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.