Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Țările europene suspendă acordarea de azil pentru sirieni

Mai multe țări europene au suspendat procesarea cererilor de azil pentru sirieni, după căderea regimului fostului președinte Bashar al-Assad, unii oficiali argumentând că refugiații ar avea acum motive să se întoarcă acasă sau să fie deportați, scriu BBC și Politico.
Guvernul interimar al Austriei a oprit toate cererile de azil din partea sirienilor și a anunțat chiar că face planuri de repatriere sau de deportare a persoanelor înapoi în țara lor de origine, argumentând că situația din țară s-a schimbat fundamental.
Germania, Regatul Unit, Franța, Norvegia, Belgia, Italia și Grecia au anunțat de asemenea că vor suspenda și ele, deocamdată, deciziile privind azilul. Aceste măsuri ar putea lăsa zeci sau sute de mii de sirieni în incertitudine, ca urmare a prăbușirii regimului Assad.
Potrivit datelor ONU, peste 14 milioane de sirieni au fost forțați să își părăsească casele în căutare de siguranță, începând din 2011.
Austria a luat una dintre cele mai ferme măsuri. Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a scris pe X că guvernul îi va "sprijini pe toți sirienii care au găsit refugiu în Austria și doresc să se întoarcă în țara lor de origine". În Austria trăiesc aproximativ 95.000 de sirieni, mulți sosiți în timpul crizei migranților din 2015 și 2016. O reacție împotriva valului de migrație a alimentat sprijinul pentru extrema dreaptă, care a câștigat ultimele alegeri naționale.
Germania are cea mai mare diasporă siriană din afara Orientului Mijlociu, cu aproximativ un milion de sirieni care trăiesc aici. Aproximativ 700.000 sunt clasificați drept refugiați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.