Bărbat rănit într-o ambulanță care a intrat într-un cap de pod
O ambulanță a Spitalului Municipal din Tecuci a fost implicată într-un accident rutier produs în după-amiaza zilei de miercuri, 8 ianuarie, eveniment în urma căruia un bărbat, pasager în autospecială a fost rănit.
Accidentul s-a produs pe raza localității Barcea, șoferița mașinii, o femeie de 42 de ani, pierzând controlul voanului. Autospeciala a ieșit de pe carosabil și s-a oprit în capul unui pod de beton, impactul puternic avariind vehiculul și provocându-i leziuni unui bărbat de 53 de ani, aflat pe scaunul din dreapta.
”În urma impactului, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pasager pe locul din dreapta - față al autospecialei, a fost rănit și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiștii Serviciului Rutier Galați, cauza evenimentului ar fi neadaptarea vitezei la condițiile de drum”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.
Șoferița a fost testată, rezultând că nu consumase alcool. Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.





Iarasi vestitele capete de pod care au luat viata a sute de persoane si cu care CNADNR spune ca nu are nici o responsabilitate, vina este a soferului. CNADNR de parapeti metalici laterali ati auzit?
ce cauta "pasager în autospecială"/ ambulanță a Spitalului Municipal din Tecuci ???