Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bebeluș tratat cu sirop, mort de pneumonie

Acuzații grave aduse de părinții unui bebeluș de numai două luni la adresa unui medic care nu le-ar fi diagnosticat corect copilul, acesta murind la finele săptămânii trecute, din cauza unei infecții pulmonare severe. Tragedia s-a petrecut la Cudalbi, zilele trecute.
Părinții bebelușului născut la mijlocul lunii noiembrie au mers la medicul din comună pentru a-i face un vaccin din schema obligatorie, dar pentru că medicul a constatat că micuțului îi curgea nasul, i-ar fi prescris un sirop și l-ar fi trimis acasă, cu recomandarea să fie readus pentru vaccinare când îi va trece răceala. Din păcate, susțin părinții copilului, starea acestuia s-ar fi agravat în weekend, iar duminică a murit, în urma unui stop cardiorespirator.
Necropsia la care a fost supus micuţul a arătat că decesul a fost provocat de o insuficiență cardio-respiratorie, pe fondul unei pneumonii inflamatorii acute. Asta i-a făcut pe părinți să îl bănuiască pe medic de neglijență şi au anunțat poliția, care face cercetări pentru ucidere din culpă. Oamenii vor să sesizeze cu plângeri pentru malpraxis și Colegiul Medicilor și Direcția de Sănătate Publică, dar asta după ce își vor înmormânta copilul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit Joi, 16 Ianuarie 2025 07:01 128.127.118.*** Link la comentariu

Medicina românească.Clica de Bugetari politruci să trăiască ,că-i capu-la țara noastră.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.