Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iohannis, la reuniunea europeană pe teme de Apărare

Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfășura la Bruxelles, context în care va discuta inclusiv despre apărarea europeană și pe tema relației transatlantice, informează Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, șeful statului va susține, în cadrul discuției, necesitatea ca Uniunea Europeană să își asume o responsabilitate crescută pentru propria apărare, "în mod eficient, credibil, responsabil și în complementaritate cu NATO, care rămâne fundamentul securității euroatlantice".
De asemenea, Klaus Iohannis va evidenția importanța aprofundării cooperării la nivelul Uniunii Europene pe teme de apărare, dimensiunea economică a apărării, utilizarea eficientă a mecanismelor și a opțiunilor de finanțare, nevoia de a dezvolta baza industrială și tehnologică de apărare europeană, precum și conexiunea acestui domeniu cu competitivitatea și coeziunea de ansamblu a Uniunii Europene.
El va sublinia, totodată, rolul-cheie al relației transatlantice și al parteneriatelor globale pentru creșterea rezilienței Uniunii Europene pe acest palier.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.