Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pistol letal, descoperit în podul unui proxenet

Noi probleme penale pentru un bărbat acuzat de comiterea unei fapte din zona infracțiunilor de crimă organizată.

Individul, cercetat pentru trafic de persoane și aflat în prezent în custodia autorităților din Galați, sub puterea unui mandat de arestare preventivă, a fost călcat de polițiști în lipsă, după ce oamenii legii au obținut informații că ar deține ilegal o armă de foc. Faptul a fost confirmat prin descinderea polițiștilor de la Arme la un imobil din Brăila, unde individul ar fi locuit fără forme legale. În podul casei au găsit ceea ce căutau.
"În podul locuinței a fost descoperit un pistol letal, posibil de calibru 9x17 mm, care a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi supus unei expertize balistice. În cauză, a fost deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor", au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.