Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Groenlandezii nu vor să devină... americani

Un procent de 85 la sută dintre groenlandezi nu vor să devină parte a Statelor Unite ale Americii, potrivit unui sondaj publicat miercuri, pe fondul controverselor legate de interesele președintelui american Donald Trump pentru dobândirea acestui teritoriu autonom danez, informează EFE.
În sondajul publicat de ziarele danez Berlingske și groenlandez Sermitsiaq, doar 6 la sută doresc ca această insulă arctică să facă parte din SUA, iar 9 la sută sunt indeciși.
Aproape jumătate dintre cei chestionați consideră interesul lui Trump pentru Groenlanda drept o oportunitate, în timp ce o cotă similară îl consideră o amenințare.
Groenlanda a fost în centrul atenției în ultimele săptămâni, după declarațiile lui Trump că achiziționarea insulei este o necesitate strategică pentru Statele Unite și că nu exclude acțiuni în forță sau sancțiuni economice împotriva autorităților de la Copenhaga, dacă acestea nu acceptă să vândă teritoriul.
Atât guvernul regional, cât și cel danez au insistat în ultimele săptămâni că groenlandezii vor fi cei care își vor decide viitorul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gogu Joi, 30 Ianuarie 2025 06:14 82.79.117.*** Link la comentariu

Noi vrem sa devenim americani! Pe noi de ce nu ne vor?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.