Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fost jucător din prima ligă spaniolă, noul atacant al Oțelului

Oțelul a bătut palma cu un vârf sud-american, care va ajunge în următoarea perioadă în România, însă va mai dura cel puțin o lună până va dobândi drept de joc.

Căutările gălățenilor pentru un atacant s-au oprit pe piața sud-americană, de unde l-au depistat pe Stiven Plaza (25 ani), care a evoluat ultima oară în Mexic, pentru echipa Venados FC, la care a marcat de două ori în 13 partide. Cariera lui a intrat într-un con de umbră în ultimii ani, după ce în sezonul 2018 a fost cumpărat de Valladolid (echipă din prima ligă spaniolă) pentru 2 milioane de euro. O accidentare l-a dat peste cap la clubul patronat de Ronaldo Nazario, iar pentru Valladolid a bifat doar două prezențe. Și-a mai încercat norocul în Europa la Trabzonspor, dar nici acolo n-a depășit borna de două apariții pe teren. A revenit apoi la Independiente del Valle, din țara sa natală, echipă care-l lansase către un transfer în Europa în primă fază, dar nici acolo n-a mai dat randament. Plaza a mai trecut pe la echipa secundă a americanilor de la New York Red Bull, Aucas, Guayaquil City (ambele din Ecuador), Mazatlan și Venados (Mexic). În trecut, Stiven Plaza a mai fost aproape să semneze în România, la Dinamo, în urmă cu cinci ani.

Oțelul speră să dea lovitura cu Plaza și să fie piesa de care are nevoie, în play-out, pentru a se salva de la retrogradare. Altfel, singurii atacanți din lot sunt tinerii Alexandru Stan și Albert Hofman, ambii împrumutați de la Rapid, respectiv, "U" Cluj, dar fără ca niciunul să fi arătat că au capacitatea de a juca la acest nivel. Tocmai de aceea, Ovidiu Burcă i-a mai folosit pe postul de atacant pe Maciel sau Bourard, ca improvizații. De asemenea, e de așteptat să revină complet după accidentare și Luca Andronache, care a avut de stat câteva luni pe tușă.

"Am semnat deja cu un atacant pe care îl așteptăm la Galați. Mai suntem în discuții, să vedem ce ne va aduce perioada următoare. S-au închis perioade de transfer în alte campionate, poate niște jucători vor rămâne pe afară și vor alege Galațiul. O să fim atenți să vedem dacă putem să îmbunătățim nivelul echipei", a spus antrenorul Ovidiu Burcă.

A revenit și Paharnicu

Lotul gălățenilor a fost completat în ultima săptămână și la nivelul goalkeeperilor. În afară de portarii Iustin Popescu și Cosmin Dur-Bozoancă, la pregătirile antrenorului cu portari Iulian Olteanu a revenit și Darius Paharnicu. Crescut de Oțelul, acesta a evoluat în sezonul anterior sub formă de împrumut la Unirea Braniștea, iar la startul actualei ediții de campionat plecase definitiv la CSU Alba Iulia (Liga a III-a). El s-a întors la Oțelul și a semnat un nou contract cu gruparea gălățeană, pentru a-l înlocui în lot pe Kovalov, ucraineanul ce a ținut locul celui de-al treilea portar, de la startul sezonului până în decembrie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

10 comentarii

postat de Suporter Joi, 6 Februarie 2025 17:05 95.77.107.*** Link la comentariu

Maciel e o certitudine! Și Silva!

postat de Dan Joi, 6 Februarie 2025 17:10 178.138.97.*** Link la comentariu

Popescu-Maftei,Cisse,Stevanovic,Silva-Teles,Zivulic,Lameira-Maciel,Plaza,Bourard

postat de Ionuț Joi, 6 Februarie 2025 22:51 178.138.99.*** Link la comentariu

Felicitări conducerii! Urmează să caute jucători care pot juca abia peste 2 sezoane. Meseriași, ce mai!

postat de ZG Vineri, 7 Februarie 2025 00:47 5.13.222.*** Link la comentariu

O sa joace asta la Otelul cum a jucat si pina acum la celelalte echipe , mai mult sa plimbat pe la echipe decat sa joace .Bravo conducerii ca stiu a caute jucatori care nu joaca mai deloc

postat de Florin Vineri, 7 Februarie 2025 07:55 86.124.202.*** Link la comentariu

Decît să-l ia pe 100000 E, mai puneau 150000 E și-l luau pe VALI ROBU de la BZ!! Dar e bine să-l lăsăm pe OVI și staful său să facă echipa! Tot el a făcut-o și cu Dinamo dar golanul de VĂR ne-a furat

postat de vali Vineri, 7 Februarie 2025 09:46 193.231.148.*** Link la comentariu

nu stiu c e sa zic astepti un atacant doua luni si cand il bagi nu stii daca mai e bun de ceva

postat de Florin Vineri, 7 Februarie 2025 11:34 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu se știe de unde ne vine norocul! Și cu Cisotti, și cu Maciel , și cu Silva, sau Lameira, tot așa s-a spus!! Hai să-l lăsăm pe OVI să-și facă trupa nu cum l-ați ciocănit mereu pe Dorinel! HAI OȚELUL

postat de Suporter Vineri, 7 Februarie 2025 13:34 95.77.107.*** Link la comentariu

Dacă Plaza nu a convins nicăieri, de ce să făe o speranță pentru Oțelul tocmai acum când e într-o situație foarte dificilă? Repet: Maciel și Silva.

postat de MIȘU Vineri, 7 Februarie 2025 16:49 86.124.202.*** Link la comentariu

Este bine să-l lăsați pe OVI să facă el echipa, tot așa ați făcut cu Dorinel, ba echipa nu merge, ba trebuia ăla, ba legat de familia lui ETC!Nu uităm ce-a făcut Dorinel pt Galați! HAI OVI OȚELUL!

postat de MIȘU Sâmbătă, 8 Februarie 2025 11:17 86.124.203.*** Link la comentariu

@Ionuț și ZG stați după perdea , ascunde-vă, bagă-vă în beci, de ce așa negativiști?Sunteți Dinamovisti adica , CÎINI ,la felul cum gînditi(dacă gînditi) NOI SUSȚINEM OȚELUL ȘI OVI LA NESFÎRȘIT!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.