Beat-mort, a ajuns cu mașina în șanț
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Berești-Meria s-a autoaccidentat după ce s-a urcat la volanul mașinii într-o stare de ebrietate foarte avansată. Deși consumase alcool din belșug, bărbatul a pornit la drum pe DJ 252B. În interiorul localității Balintești, nu a mai putut controla direcția și a părăsit carosabilul, mașina răsturnându-se într-un șanț de pe marginea șoselei.
Acolo a fost găsit de echipajul de poliție sosit la fața locului, în urma apelului la 112. Oamenii legii au constatat că șoferul avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,05 la mie. L-au dus de urgență la spital, pentru îngrijiri medicale, dar și pentru a-i fi prelevate probe biologice care să ateste concentrația reală de alcool.
Unei proceduri similare a fost supus și un bărbat de 30 de ani, din Braniștea, depistat la volan pe o stradă din satul Vasile Alecsandri, în ciuda faptului că avea o alcoolemie de 0,56 la mie în aerul expirat.
În ambele cazuri se fac cercetări pentru conducere sub influența alcoolului, consecințele în cazul ambilor șoferi fiind suspendarea dreptului de a conduce, urmată de o posibilă anulare a permisului, la care se adaugă pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 și 5 ani.





La 0,56 la mie ,este mut! Sa nu mai spun de betivul care a intrat in sant....Paleta,tata!Anulare pe viata a permisului de conducere.Va inchipuiti ce puteau face?Cine plateste interventia ambulantei?
@Toleranta...:in cazurile astea incearca spitalul sa-si recupereze in instanta banii.Daca are de unde.
O parte din situațiile astea se pot preveni dacă stațiile Itp și politia rutiera și-ar face treaba ca lumea. Dacă lași prostu' fără căruță nu mai face paguba asa mare.
Nu are treaba itp-ul cu bautura a volan.Ai baut ia un taxi,tramvai,bolt o vecina dar nu urca la volan teapan,mort de beat.