Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Arestat pentru că și-a zdrobit mama în bătaie

Un gălățean în vârstă de 40 de ani a ajuns în arestul poliției la capătul unui act de violență greu de imaginat. Bărbatul a fost ridicat de oamenii legii, la finele săptămânii trecute, după ce și-a lovit mama cu bestialitate, provocându-i răni grave, care au necesitat transportarea de urgență la spital și internarea.

Fiul, care ar fi acționat în această manieră fiind aflat sub influența alcoolului și ”motivat” de o serie de discuții aprinse cu femeia în vârstă de 64 de ani, nu a avut argumente în fața polițiștilor de la Secția 3, care susțin că bărbatul ar fi folosit inclusiv un corp contondent cu care și-a lovit mama, pentru a o pedepsi.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de violență în familie, iar Judecătoria Galați a admis propunerea procurorului care a cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Instanța va trebui, în zilele următoare, să decidă și asupra emiterii unui ordin de protecție pe numele bărbatului agresiv, care va deveni operațional în cazul în care acesta va fi eliberat din arest.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

1 comentarii

postat de piosul Joi, 27 Martie 2025 07:23 128.127.118.*** Link la comentariu

Codin.Măsa, atâta ură a adunat in ea încât io turnat o găleată de undilemn opărit pe gât.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.