Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O poză care aduce like-uri poate ucide!

Pericolul selfie-urilor pe tren este unul cât se poate de real! Urcatul pe tren, în zona cablurilor prin care trece curent electric la o tensiune de 27.000 de volți, este din păcate o practică destul de frecventă în rândul tinerilor dornici să impresioneze în social media cu fotografii care mai de care mai spectaculoase. Din nefericire, de prea multe ori astfel de inițiative s-au finalizat nu cu aprecieri, ci cu tragedii, numeroși copii pierzându-și viața sau accidentându-se grav în urma unor astfel de escapade.

Tocmai pentru că odată cu încălzirea vremii numărul unor astfel de aventuri riscă să crească, polițiștii de la Transporturi au vrut să-i informeze pe adolescenți cu privire la riscuri, deloc puține, și au ajuns la școală. Vizați, elevii Liceului Tehnologic ”Tudor Vladimirescu” din comuna Tudor Vladimirescu și ai Școlii Nr. 1 din comuna Umbrărești, județul Galați.

”Este important de știut că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acest pericol, căderea de la înălțime poate provoca traume grave, inclusiv fracturi, leziuni ale coloanei vertebrale sau chiar decese. Electrocutarea poate cauza arsuri severe, stop cardiac, afectarea sistemului nervos și, în cele mai multe cazuri, duce la pierderea vieții în mod instantaneu”, le-au transmis copiilor oamenii legii, la întâlnirile desfăşurate miercuri, 26 martie.

În cadrul acestor activități, polițiștii gălățeni le-au prezentat elevilor un material video care ilustrează, într-un mod simbolic, efectele electrocutării și riscurile la care se expun dacă încearcă să urce pe trenurile sau vagoanele staționate în gări, depouri ori pe cele dezafectate, în contextul provocărilor apărute pe rețelele de socializare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Selectie naturala? Joi, 27 Martie 2025 17:03 5.13.158.*** Link la comentariu

vad ca nu le spune nimic despre tulburarea ordinii publice, cum spun de Stegarul Dac, care e specializat in escalada pe diverse cladiri, copaci, etc. Poate ne lamuresc cu aplicarea legii..

postat de Gigel Vineri, 28 Martie 2025 05:23 5.13.152.*** Link la comentariu

Prostia din capul lor si retelele de boli mintale ii fac sa urce acolo si fizica ii omoara. Daca si-ar da interesul la scoala macar putin ar intelege riscurile.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.