Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Trei elevi gălăţeni, calificaţi la Olimpiada Naţională de Meşteşuguri Tradiţionale (GALERIE FOTO şi VIDEO)

Sâmbătă, 29 martie, la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Vânători, a avut loc cea de-a X-a ediție a Concursului „Artă și meșteșug gălățean” - etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Meșteșuguri Tradiționale, ce se desfășoară, an de an, la Sibiu.

Pentru anul acesta, județul Galați are alocat un număr de trei locuri pentru elevii care practică un meșteșug tradițional reprezentativ pentru județul nostru. Astfel, s-au calificat la faza naţională trei elevi, care vor reprezenta județul Galați la secțiunea Olărit - Mihaela Pleșea, Croșetat - Delia Forțu și Confecţionare măști - Andreea Codrescu.

Şcoala "Sf. Nicolae" din Vânători s-a bucurat şi anul acesta de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Galați, reprezentat cu această ocazie de inspectorul școlar prof. Valeriu Costea. Cadrele didactice din Vânători le mulţumesc tuturor școlilor partenere: Școala Gimnazială „Unirea” Braniștea, Școala Gimnazială „Dan Barbilian” Galați, Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Vlădești, Școala Gimnazială Nr. 22 Galați și Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” Galați.

"Sperăm ca tradițiile noastre românești să nu fie uitate de generațiile viitoare și că acestea vor fi apreciate și valorizate în timp. Succes reprezentanților județului Galați, în vară, la Sibiu!", ne-a declarat sufletul organizării olimpiadei judeţene, directoarea Şcolii Gimnaziale "Sf. Nicolae" din Vânători, prof. Iuliana Călin.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de George Marți, 1 Aprilie 2025 06:00 92.86.16.*** Link la comentariu

La sectiunea "OUA INCONDEIATE" nu s-a inscris nimeni???

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.