O femeie a născut din greșeală copilul unui alt cuplu
O femeie din Australia a născut copilul unui alt cuplu, după ce un medic i-a implantat accidental embrionul greșit, a declarat proprietarul clinicii de fertilitate, într-o scrisoare în care și-a cerut scuze pentru acest incident, invocând o „eroare umană”, a transmis vineri agenția Reuters, citată de Agerpres.
Monash IVF, care realizează aproape un sfert din tratamentele de fertilizare in vitro din Australia, a declarat că a aflat în februarie că unei femei care a apelat la clinica sa din Brisbane i-a fost implantat embrionul greșit, din procedură ”rezultând nașterea unui copil”. Greșeala a fost descoperită după ce părinții nou-născutului au cerut ca embrionii lor rămași să fie trimiși la o altă clinică.
Conform Hotnews.ro, clinica nu a dezvăluit identitatea părinților și nici nu a comentat reacția acestora, cu excepția faptului că situația a fost ”tulburătoare”. ”Toți cei de la Monash IVF suntem devastați și ne cerem scuze tuturor celor implicați”, a declarat directorul general Michael Knaap, adăugând că incidentul a fost unul izolat.
Monash IVF a declarat că a angajat un avocat pentru a derula o anchetă independentă. Vestea a afectat acțiunile companiei, care au scăzut cu 35 la sută.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.