Panică generală din cauza unui foc nesupravegheat
Nori negri de fum s-au ridicat luni deasupra comunei Pechea, din cauza unui foc pe care nu l-a ținut nimeni sub atenție. Incendiul, izbucnit într-o curte din sat, i-a speriat pe localnici, care s-au temut ca nu cumva vreo casă să fi luat foc.
Oamenii au sunat la 112, două autospeciale de stingere fiind trimise la fața locului. Pompierii au constatat că, din fericire, focul nu afectase vreo locuință, ci două anexe în care erau depozitate mai multe anvelope, cauciucul ars fiind responsabil de degajarea cantității impresionante de fum.
Focul a fost stins în câteva zeci de minute, echipele de intervenție concluzionând că incendiul a fost provocat de lăsarea nesupravegheată a unui foc făcut în spații deschise și care a fost întețit de vânt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.