Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cuiul lui Pepelea, în staţia Transurb din Ţiglina III

Avem tramvaie noi, confortabile şi elegante. Chiar şi cele vechi, câte mai sunt, parcă altfel merg pe calea de rulare reabilitată, cu mai puţin zgomot, mai puţine zdruncinături.

Din păcate, comportamentul semenilor noştri nu e mereu la înălţime, dar nici abilitatea serviciilor municipalităţii de a întreţine staţiile sau cea a Transurb de a se ocupa aşa cum trebuie de automatele de taxare şi de mijloacele de transport.

De exemplu, în staţia de tramvai de la Flora (sau fostul Bingo Europa sau Ţiglina III sau înainte de stadionul "Oţelul", cum vreţi să-i spuneţi), banca pe care se presupune că trebuie să stai arată exact ca în imagine. Îţi intră cuiul în... vă rog să mă scuzaţi, că tot suntem în Săptămâna Mare. Trebuie să faci eforturi mari să te aşezi corespunzător, dacă nu vrei să pleci cu pantalonii rupţi sau Doamne fereşte, chiar mai rău...

Tot aici, am zărit un tramvai nou de pe traseul 7 (GL 1872, din păcate nu am apucat să-l fotografiez) cu farul din dreapta faţă spart în duşmănie. Acuma, că o fi avut vreun accident sau pur şi simplu cineva l-a spart când schimba vatmanul macazul în Piaţa Energiei, nu ştim. Dar ar trebui să ştie Transurb şi să-l schimbe, că tot au făcut biletul 3,5 lei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Supraveghere video mai bună pe strazi Luni, 14 Aprilie 2025 12:46 86.120.239.*** Link la comentariu

Identificati vandalii și puși sa plătească de vreo 10 ori ce strica!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.