Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rânduiala spălării picioarelor la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

În Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, aşa cum am aflat de la părintele Rareş Bucur, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

În cadrul slujbei, a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor. Cu acest prilej, copiii participanţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Întrucât, în acest an, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, s-a aflat la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde a avut loc slujba de sfinţirea a Marelui Mir, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, rânduiala spălării picioarelor de la Galaţi a fost oficiată de preotul capelan Ovidiu Gafton, din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din Galaţi.
La finalul Dumnezeieştii Liturghii, părintele Ovidiu s-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele a 12 copii, după care le-a oferit acestor ”mici apostoli” făclii aprinse.

Copiii beneficiari ai acestei rânduieli-ritual au fost din localităţile Plevna şi Rediu, judeţul Galaţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse.
Pe lângă binecuvântarea lui Dumnezeu, copiii au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos încălţăminte şi îmbrăcăminte nouă, precum şi cărţi de rugăciune şi iconiţe cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Activitatea cu caracter social-filantropic şi misionar din Joia cea Mare a fost organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala „Sfântul Apostol Andrei“ Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Radu Vineri, 18 Aprilie 2025 01:15 51.148.255.*** Link la comentariu

Ritualuri demne de Evul Mediu. Parintii prosti ca isi duc odraslele la asemenea bolnaviciuni

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.