Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poza zilei. Ce poate fi rău în toleranţă

Multă lume a comentat negativ decizia autorităţilor române de a institui zi de doliu naţional sâmbătă, 26 aprilie, când au avut loc, la Vatican, funeraliile Papei Francisc.

Evident, cei care comentează aşa ceva sunt oameni cărora nu le lipseşte doar educaţia, ci şi empatia şi orice gram de iubire creştină.

Îmi asum complet aceste declaraţii, fiindcă am fost, nu o dată, martora unor comentarii deplasate, făcute, în biserică sau în preajma bisericii, la adresa altor culte (creştine şi acelea) sau a altor religii despre care vorbitorii nici nu ştiau nimic. De ce? Nu am să înţeleg niciodată. În loc să iubeşti, să accepţi, să îmbrăţişezi şi să sprijini alţi oameni care nu gândesc la fel ca tine, aşa cum însuşi Iisus Hristos a făcut-o, urăşti, excluzi, bârfeşti, dai cu metaforica piatră.

Între timp, oamenii pe care-i huleşti îţi fac lucrări în bătătură, îţi strâng gunoiul, îţi aduc mâncarea la restaurant şi chiar ţi-o gătesc. La Înviere, anul acesta, la micuţa Biserică "Sf. Gheorghe" de la mine din cartier, doi muncitori asiatici care locuiesc în preajmă ni s-au alăturat la slujbă şi au primit Lumina Sfântă, bucurându-se alături de noi. Ce poate fi rău în toleranţă?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Traian Luni, 28 Aprilie 2025 17:20 86.124.203.*** Link la comentariu

De la aparitia tandemului Bolojan/Ciolacu a aparut toleranta, empatia şi gramul de iubire creştină ? Pana acum acestea au lipsit poporului Roman ? Nu cred asa ceva. Articolul este tendentios.

postat de Aad Luni, 28 Aprilie 2025 19:58 70.25.40.*** Link la comentariu

Ce treaba are Ciolacu aici? "Pana acum acestea au lipsit poporului Roman?" (toleranta, empatia şi gramul de iubire creştină) Se pare ca inca lipsesc, judecand dupa logica comentariului dvs...

postat de Traian Marți, 29 Aprilie 2025 02:32 46.97.171.*** Link la comentariu

@Aad, Dar cine a decreta zi de dliu național ? Nu Guvernul României ? Cine este șeful Guvernului ? Nu Ciolacu ? Atunci de ce intrebi "Ce treabă are Ciolacu ?". Stai jos cu mâinile la spate.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.