Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prins, la graniţă, cu o armă ascunsă în maşină

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în portbagajul unui autoturism înmatriculat în România, ascuns și nedeclarat, un pistol cu aer comprimat.

Marţi, 6 mai, în jurul orei 23,45, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în ţară, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 26 ani, în calitate de pasager al unui autoturism înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a bagajelor personale, ocazie cu care a fost descoperit, în portbagaj, ascuns și nedeclarat, un pistol cu aer comprimat, calibru 50, încărcat cu două bile de cauciuc și două tuburi de gaz (unul folosit și unul nou), pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente justificative.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, respectiv, contrabandă calificată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.