Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE: O femeie a fost bătută și înjunghiată în plină stradă. Agresorul, arestat de Tribunal

UPDATE 28 mai 2025: În cursul zilei de miercuri, 28 mai, instanța a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Marian Munteanu, pentru infracțiunile de tentativă de omor asupra unui membru de familie și tulburarea liniștii și ordinii publice. ”

”Inculpatul a pus în executare intenţia de a suprima viaţa fostei concubine, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu un cuţit tip briceag în zona gâtului, a toracelui anterior şi posterior, a membrelor şi a abdomenului, cauzându-i leziuni care au necesitat 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care au pus în primejdie viaţa persoanei vătămate, iar prin violenţa acţiunilor a creat o stare de temere persoanelor prezente” au reținut procurorii Parchetului de pe lângă Curta de Apel Galați în referatul prin care au cerut arestarea.


O agresiune de o violență ieșită din comun a avut loc pe o alee din zona pieței din Micro 40, marți după-amiază.

O femeie în vârstă de 38 de ani a fost atacată de un bărbat de 46 de ani, din câte se pare fostul ei partener de viață. Inițial, femeia ar fi fost lovită cu pumnii, apoi înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit.

Martorii au sunat la 112, dar până la sosirea ambulanței și a poliției, agresorul a fugit. A fost prins, ulterior, în zona centrală a Galațiului.

Femeia, rănită grav la unul dintre plămâni, a fost dusă în stare critică la Spitalul de Urgență, unde, în urma unei prime examinări, medicii au decis că viața i-a fost pusă în pericol.

Bărbatul a fost reținut sub acuzația de tentativă de omor și va rămâne în custodia poliției 24 de ore, timp în care Parchetul va trebui să ceară Tribunalului Galați un mandat de arestare preventivă.

Deocamdată nu se cunosc motivele atacului și nici dacă victima ceruse sau obținuse vreun ordin de protecție împotriva fostului său partener.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Gigel Marți, 27 Mai 2025 16:21 5.13.139.*** Link la comentariu

In rest un baiat deosebit.

postat de Von Bergovicz Marți, 27 Mai 2025 21:10 109.166.130.*** Link la comentariu

Galați, orașul de 15 minute unde Pucheanu e in termen cu Agenda 2030= Bronz, Harlem și favelas

postat de x2 Miercuri, 28 Mai 2025 04:38 193.230.156.*** Link la comentariu

Camere de luat vederi la fiecare 2 metri. Politie care sa isi faca datoria. Si cursuri gratuite de autoaparare si tir pentru femeile si copiii doritori.Si arestarea imediata a scursurilor

postat de Sectia 10 Umplutură-poliția funcționează numai pe baza de sesizare Miercuri, 28 Mai 2025 09:39 86.120.239.*** Link la comentariu

Fiecare secție de poliție are cate 5 autospeciale parcate in curte,dacă ar fi patrulat permanent aceste 30 de mașini plus alte 10 de la Politia Locală,n-ar mai exista criminalitate pe strazi.

postat de Oftalmologie juridica Miercuri, 28 Mai 2025 09:49 86.120.239.*** Link la comentariu

Legea interpretabilă care se aplică preferențial și clientelar va incadra acest individ (in funcție de șpagă) la violențe in familie,nu la tentativa de omor.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.